Impresionează prin aspectul său plăcut, prin vorba domoală dar perfect potrivită, o veselie reţinută, o umbră de tristeţe ce se transformă în mânie, pe măsură ce se derulează amintirile. 
Mitel avea 25 de ani când a fost încorporat şi cântărea 80 de kilograme. Când, după 9 ani de război, s-a întors acasă, avea o greutate de doar 38 de kilograme, fusese rănit de două ori şi ţinut prizonier mai bine de doi ani în Siberia. 

Prima oară a fost rănit la Odesa, când a auzit proiectilul venind spre el şi a avut inspiraţia să se ferească la timp. A scăpat cu o rană pe partea stângă a corpului – „de sus până jos”.

„O schijă a intrat în mine, a rupt trei coaste şi s-a oprit la o pieliţă distanţă de inimă. Am fost operat la Curtea de Argeş de un doctor colonel, care mi-a spus că am avut un foarte mare noroc să scap cu viaţă”, explică veteranul.

După doar trei luni de concediu medical ce i-a permisă să-şi vadă familia, nenea Mitel s-a întors pe front, unde, la Cotu Donului mai exact, a fost rănit a doua oară, fiindu-i afectate mâinile. 
Însă nu pare atât de supărat pe rănile sale, chiar dacă toată viaţa a rămas cu mici probleme pe partea stângă a corpului, cât pe ceea ce ne-au făcut ruşii nouă românilor:

„ne-o înşelat ruşii, asta o făcut. Am primit ordin de la ai noştri că de pe 23 august suntem cu armata rusă şi deci întoarcem armele, iar ei au luat deoparte tunurile, ne-au spus să ne încolonăm şi să ne deplasăm oleacă mai încolo, ca să ne organizăm altfel, şi uite aşa, încet, încet , ne-au urcat într-un tren – eram 80 de oameni într-un vagon - şi ne-au dus în Siberia.”, povesteşte mânios botoşăneanul.

Când s-a terminat războiul şi a fost eliberat din lagăr nici nu putea merge, la cele 38 de kilograme.

„M-a luat o fată în braţe şi m-a pus într-o maşină până la tren. Ne-am întors cu un tren pentru oameni, nu pentru animale, cum a fost cel de la dus.”, îşi aminteşte nea Mitel drumul de întoarcere, care a durat mai bine de o lună, pentru că pe drumul de fier au fost duşi în Cehoslovacia, iar de acolo s-au întors mai mult în căruţe. A avut noroc de oameni buni, care le-au dat de mâncare pe unde au tot ajuns, astfel încât la soţie s-a întors pe picioarele sale.

„Ai noştri ştiau că venim, pentru că fuseseră anunţaţi. S-au bucurat mult, dar noi mai tare. Mi-am găsit nevasta sănătoasă, cu doi copii pe care-i ştiam, şi un al treilea care s-a născut după ce am plecat eu pe front ultima oară, deci nu-l mai văzusem.”  mai adaugă  Mitel Panaite

Trei fraţi de-ai săi nu au avut, însă, norocul să se întoarcă acasă, ci au căzut în luptele pentru apărarea gliei străbune. 

Decorat cu medalia „Bărbăţia şi Credinţă Cl.I”, Mitel Panaite a rămas în 1989 fără jumătatea sa, lângă care a crescut 6 copii. Aceştia i-au făcut 14 nepoţi şi 10 strănepoţi, parte dintre ei fiind lângă „bunul” lor la sărbătorirea celor 101 ani. 

Din partea oficialităţilor i-au urat sănătate şi bucurii subprefectul Daniela Beclea, comandantul Garnizoanei Botoşani, col. Constantin Florea, col. Gheorghe Jalbă, din partea Asociaţiei Veteranilor de Război, dar şi viceprimarul tudorenilor, Gheorghe Ţigănaşu, potrivit unui comunicat venit pe adresa redacției.