Înainte de a intra în Mișcarea România Suverană (MRS), formațiune la care a preluat președinția organizației municipale, Remus Dăscălescu și-a făcut debutul în politică la Alianța pentru Unirea Românilor. Doar că aventura sa în AUR a fost una de doar câteva luni.
Antreprenorul cu o afacere în domeniul HoReCa a realizat foarte repede că între ceea ce se declară oficial și ceea ce se întâmplă cu adevărat în interiorul partidului este o mare diferență.
Astfel că în ianuarie 2024 a demisionat din AUR.
Invitat luna aceasta la ”Botoșăneanul TV”, a povestit întâmplări halucinante de la AUR.
Una dintre acestea a avut loc la Hotel Toaca Bellevue din Gura Humorului, acolo unde AUR a organizat o petrecere pe 1 ianuarie 2024.
Remus Dăscălescu, președinte organizația municipală MRS Botoșani
”Atitudinea lui George Simion. Noi am văzut lucruri oribile și teribile în AUR: George Simion aruncând cu furculița în oameni pentru că nu cântau la o petrecere (...). A aruncat cu furculița, la care Mihaela îmi spune: «ai văzut!?» Da, am văzut. Și aceia s-au ridicat instant în picioare. Sunt niște lucruri care te înjosesc ca om, nu e în regulă acolo”
Candidatul MRS la Primăria Botoșani a povestit că în AUR, la promovarea membrilor, contează foarte mult situația lor financiară. Asta deși la intrare i s-a promis meritocrație.
Remus Dăscălescu, președinte organizația municipală MRS Botoșani
”N-are nicio legătură... Cu cât dai mai mulți bani, cu atât ești bine. Cum n-ai mai dat... Eu am început să îmi pun un semn de întrebare în momentul Când eu, Mihaela Stoiciuc, Relu Chiriac, eram invitați doar la ședințele în care trebuiau bani. Trebuiau bani pentru diverse și diverse lucruri. Se făcea o listă: cât poți tu, cât poate celălalt. Am dat benevol, nu am fost forțat”
Întrebat dacă a fost ”buzunărit serios” la AUR, omul de afaceri a răspuns: ”Categoric”.
Comportamentul lui Simion și aspectul financiar nu au fost singurele motive care l-au determinat să părăsească repede AUR-ul, ci și atitudinea studentei de 22 de ani, coordonatoarea partidului în județ.
Remus Dăscălescu, președinte organizația municipală MRS Botoșani
”Plus tot ceea ce vedem noi, barbarismul sau lipsa celor șapte ani de acasă. Am observat-o pe Ariadna Cârligeanu mergând prin Suceava și strigând: «Fluture, jos!» Păi omul acela are de trei ori vârsta ei. Cel puțin din bun simț nu te adresezi cu «Fluture, jos!». E ceva ce nu mă reprezintă. Poate că AUR are anumite chestiuni bune, dar atât timp cât este condus de Simion și Ariadna, nu”
Reprezentantul Mișcării România Suverană nu regretă însă stagiul de la AUR, susținând că a fost ”o experiență de viață” și mărturisind că, ”îmi doresc ca toți oamenii să intre în AUR și să vadă ceea ce se întâmplă, ca să poate ieși” .
Vizată de o parte dintre declarațiile făcute de liderul MRS, coordonatoarea AUR Botoșani a răspuns că pe 1 ianuarie nu a avut loc o petrecere, ci o acțiune de socializare. S-a desfășurat într-un cerc relativ restrâns, al liderilor județeni din România cu șefii de la București, în care într-adevăr s-au interpretat și unele cântece patriotice, dar că nu a avut loc vreun incident precum cel povestit de fostul lor coleg de partid.
Cât despre promovarea membrilor în funcții pe baza unor criterii financiare...
Ariadna Cîrligeanu, coordonator AUR Botoșani
”Părerea mea este că ar trebui să discutați cu mai multe persoane din cadrul partidului. Fiecare persoană poate este liberă să declare ceea ce își dorește. Nu practicăm astfel de obiceiuri, am auzit fel de fel zvonuri și în momentul în care dl Cătălin Silegeanu a aderat la AUR, precum că și-a cumpărat poziția și candidatura la Primăria Botoșani, ceea ce poate să vă confirme și dlui că nu este adevărat. Noi căutăm pe baza meritocrației să îi promovăm pe cei care merită prin prisma experienței de viață pe care au acumulat-o și a implicării în cadrul activităților de partid. Nu financiar.”
A adăugat că Remus Dăscălescu a plecat din partid după ce nu s-a dat curs dorinței sale de a fi îndepărtați unii membri cu state vechi în partid și că i s-a cerut un raport de activitate pe care nu l-a mai prezentat vreodată.
Discuția pe această temă o puteți vedea începând cu minutul 48:23 al materialului video de mai jos
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024