Alegeri la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani în cursul primei părți a zilei de vineri, 9 octombrie 2020.
Valeriu Iftime care a condus această structură și în ultimii patru ani de zile a obținut un nou mandat, în urma votului oferit fizic sau prin corespondență de membrii Adunării Generale, conform statutului Camerei de Comerț.
Adunarea Generală este formată la acest moment din 73 de membri, însă doar cei cu cotizația la zi au avut dreptul să voteze, adică 59. Dintre cei 59 și-au exercitat efectiv votul 49 de oameni de afaceri, Valeriu Iftime fiind reales de majoritatea, cu excepția unui singur vot împotrivă.
„Mi-au acordat voturile, așa este. Nu sunt așa bucuros că am primit mai multe voturi sau mai puține, nici nu știu dacă sunt bucuros că sunt din nou președinte, ca să fiu sincer. Dar, dintr-o inerție a lucrurilor încerc să mă gândesc mai serios dacă CCIA poate să-și crească influența la nivel de dezvoltare a mediului de afaceri din județul Botoșani. Ideea de bază este că business-ul este, prin impozite, combustibilul oricărui motor dintr-o comunitate. Și atunci trebuie să credem că mediul de afaceri contează, iar oamenii aceștia care fac bussines chiar merită cumva auziți, sprijiniți, urecheați atunci când trebuie”,
Valeriu iftime, președintele Camerei de Comerț
De altfel, administratorul grupului de companii Elsaco s-a exprimat în mai multe rânduri în favoarea unei voci unitare a mediului de afaceri, care să fie auzită, dar mai ales care să fie parte decizională și partener de dialog în momentele cheie. Iar un astfel de moment ar fi fost inclusiv alegerile locale unde, candidații ar fi putut include în propriile programe electorale, inclusiv propuneri care să ajute mediul de afaceri de la Botoșani.
Aceasta a fost și ușoara reținere a dobândirii unui nou mandat de 4 ani de zile în fruntea Camerei de Comerț în condițiile în care mulți dintre oamenii de afaceri de la Botoșani preferă să păstreze distanța și să stea departe de masa dialogului.
În urma alegerilor de astăzi care au durat în jur de două ore au existat și o serie de modificări în Colegiul de Conducere, depunând cereri de retragere din această structură Mihai Tincu care este aproape să-și încheie total afacerile de la Botoșani dar și Ovidiu Năstase de la Formens sau Adrian Roșioru de la Electroconstrucția Elco.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi bărbați din Botoșani bătuți cu bâta, pumnii și picioarele: Agresorii, trimiși în judecată
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
DRPD Iași, mesaj pentru șoferi după prima ninsoare: Vremea se va înrăutăți în această noapte
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024