Pompierii militari botoșăneni au intervenit cu bărci, ambulanțe SMURD și scafandri de la Iași.
Două persoane care se aflau într-o barcă au căzut în apele Lacului de acumulare Stânca-Costești, după ce ambarcațiunea s-a răsturnat. O persoană a reușit să se prindă de barcă, iar cealaltă a dispărut în apă.
Acesta este scenariul unui exercițiu desfășurat de Detașamentul de Pompieri Botoșani în cooperare cu scafandrii de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, pe Lacul de acumulare Stânca-Costești, marți, 11 aprilie 2024.
La fel ca în situațiile reale, pompierii militari au intervenit cu bărci, ambulanțe SMURD și scafandrii pentru căutarea și salvarea victimelor.
Au fost simulate acțiuni de căutare-salvare în mediul acvatic, dar și de acordare a primului ajutor medical prespitalicesc.
Sesiunea de pregătire a inclus scufundări în apa lacului, la adâncimi cuprinse între 5 și 20 de metri.
Pentru pompieri, pregătirea este foarte importantă, iar schimburile de experiență sunt întotdeauna bine venite. De fiecare dată, orele de pregătire sunt tratate cu responsabilitate, fiind un bun prilej pentru a-și perfecționa tehnicile de intervenție.
Pentru prevenirea unor tragedii vă recomandăm:
„Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024