De-a lungul celor 12 luni din cursul anului 2011, operatorii economici de pe raza judeţului Botoşani au fost verificaţi de nu mai puţin de 1.250 de ori de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Botoşani.
Verificările au fost soldate evident cu o ploaie de amenzi în cazul celor care au fost depistaţi cu nereguli, unele dintre sancţiuni făcând chiar obiectul unor procese deschise în instanţă de cei amendaţi. Operatorii economici controlaţi provin din mai multe domenii de activitate dar şi din sfera serviciilor publice. „
Comisariatul Judeţean Botoşani prin cei şapte comisari a efectuat un număr de 1.250 de controale, au rezolvat un număr de 81 de sesizări, au participat la 348 de inspecţii tematice venite de la nivel central sau regional, au efectuat un număr de 103 inspecţii cu alte autorităţi, cu IJSU, IJJ, IPJ, Garda Financiară sau DSP”, a declarat
Rodica Zelincă, comisar şef CJGM.
Amenzile aplicate se ridică la o sumă totală de aproximativ 911.000 lei. „
Ţinând cont că uneori au fost identificate şi anumite neconformităţi în 2011 are ca bilanţ un număr de 168 de sancţiuni principale din care amenzi în valoare de 911.000 lei. Ne situăm în aceeaşi marjă deocamdată comparativ cu anii anteriori, bilanţul nu este finalizat. Cele mai frecvente amenzi au fost aplicate pentru lipsa autorizaţiei de mediu la care nu tolerăm şi nu facem rabat ţinând cont că autorizaţia de mediu este identitatea societăţii sau a persoanei fizice care funcţionează, pentru nerealizarea măsurilor la controalele anterioare, pentru lipsa de contracte de prestări servicii cu operatori licenţiaţi în salubrizare sau operatori de reciclare a deşeurilor”, a mai spus
Rodica Zelincă. Cea mai mare sancţiune a fost de 50.000 de lei pentru nerealizarea măsurilor impuse şi nerespectarea autorizaţiei de mediu şi a fost aplicată unei societăţi agricole.
(G.E.)