Gabriel Oprişanu, candidatul PSD la Primăria Botoşani, a criticat lucrările de asfaltare desfăşurate sâmbătă de municipalitate, în timp ce ploua torenţial, considerând că primarul în funcţie îşi bate joc de banii botoşănenilor pentru a turna „asfalt electoral” pe străzile oraşului.
„La Primăria Botoşani nu există standarde de calitate. Singurul scop al d-lui primar Flutur e de a bifa cât mai multe străzi asfaltate de faţadă, până la alegerile din 2012. Este o bătaie de joc, pe care dl. Flutur o practică mereu când se apropie campania electorală. Pe banii botoşănenilor, primarul toarnă asfalt electoral care ţine până la deschiderea urnelor de vot. La fel s-a întâmplat şi în 2008, când se turna asfalt pe ploaie, iar după campanie totul s-a făcut praf, odată cu banii botoşănenilor”, a declarat
doctorul Oprişanu.
„Primarul Flutur ne-a obişnuit cu o asfaltare de tip Ceauşescu”
„Asfaltările pe ploaie” ale primarului Cătălin Flutur au ajuns cunoscute şi la nivel naţional. Astfel „asfaltarea cu umbrela” de pe strada Cuza Vodă, între Casa Sindicatelor şi Colegiu Laurian, a făcut obiectul unui reportaj difuzat în jurnalele de ştiri ale postului TV naţional,
Antena 3. Având în vedere că aceste lucrări se fac cu bani europeni, e posibil ca Primăria Botoşani să nu îşi poată deconta facturile, din cauza nerespectării condiţiilor tehnice, urmând ca în final toată paguba să fie suportată din taxele locale plătite de botoşăneni, crede Oprişanu. Potrivit acestuia, Primăria dispune de 33 de milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor. Candidatul PSD consideră că aceşti bani ar fi putut fi folosiţi pentru asfaltarea străzilor secundare, care nu au fost incluse niciodată în planul de modernizare a municipiului:
„Primarul Flutur ne-a obişnuit cu o asfaltare de tip Ceauşescu, adică în centru şi la intrările şi ieşirile principale din oraş, în timp ce la periferie avem în continuare drumuri de pământ. Domnia sa nu a fost niciodată preocupat de străzile şi aleile secundare, acolo unde locuiesc şi trăiesc cei mai mulţi dintre botoşăneni. Cu banii pe care îi aruncă în ploaie Cătălin Flutur, pe asfaltări de faţadă, s-ar fi putut moderniza aproape 100 de km de străzi secundare”, a spus
social-democratul.
Promite asfaltare supravegheată de nemţi şi comitete cetăţeneşti
În programul său electoral, „Alternativa 2012”, candidatul Gabriel Oprişanu propune ca programul de asfaltare să înceapă de pe străzile secundare, acolo unde locuiesc cei mai mulţi dintre botoşăneni. În acest sens, doctorul Oprişanu propune elaborarea unui program multianual pentru evaluarea iniţială a costului total pentru repararea şi modernizarea a celor 100 de km de străzi secundare, astfel încât bugetul total să fie împărţit pe cei patru ani de mandat pentru un efort financiar gradual şi suportabil pentru Primărie. În ceea ce priveşte calitatea lucrărilor, în oferta candidatului PSD este prevăzută înfiinţarea unor comitete cetăţeneşti, care să supravegheze direct lucrările şi să dispună refacerea lor dacă nu vor fi executate corespunzător, precum şi angajarea unor experţi independenţi din Germania sau alte state cu o bună expertiză în calitate pentru verificarea compoziţiei asfaltice şi a modului de executare a fiecărei etape a lucrărilor.