Candidatul social-democrat la Primăria Botoşani militează pentru înfiinţarea unei universităţi de stat la Botoşani. El a anunţat că a preluat iniţiativa din programul liberalului Gheorghe Sorescu, fost aspirant la nominalizarea USL pentru o candidatură la municipiu.
„Acest lucru este benefic pentru localitatea noastră pentru că vom putea păstra profesorii şi elevii bine pregătiţi în zonă, vom putea asigura personal clarificat pentru investiţiile şi dezvoltarea economică a judeţului. Este o ideea extrem de ambiţioasă şi ar duce Botoşaniul în rândul municipiilor de prim rang”, a declarat
Gabriel Oprişanu. Acesta a mai adăugat că nu propune deocamdată un nume, dar că „Mihai Eminescu” i s-ar părea cel mai potrivit. Deşi înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior nu este o atribuţie a edilului şef, PSD-istul a arătat că atunci când el va ajunge primar USL va guverna ţara astfel încât se vor putea face demersuri conjugate pentru constituirea unei universităţi la Botoşani.
(S.B.)