Președintele PNL Botoșani care la alegerile din 27 septembrie 2020 candidează pentru conducerea Consiliului Județean a avut un discurs liber în cadrul vizitei electorale efectuată sâmbătă de premierul Ludovic Orban.
Costel Șoptică li s-a adresat colegilor liberali cărora le-a repetat că sunt „cei mai buni și cei mai puternici”. Le-a garantat și victoria categorică la alegerile care vor avea loc peste mai puțin de o săptămână de zile.
A avut un discurs limpede, cu date și fapte concrete pentru județul Botoșani și cu un mesaj clar de mobilizare pentru zilele care au rămas din campania electorală.
a fost mesajul clar transmis de Costel Șoptică.
În același timp, liderul PNL recunoaște că lupta nu va fi nicidecum ușoară. Însă doar în echipă, rezultatul va fi unul atribuit victoriei.
„Responsabilitatea și asumarea sunt cuvintele care mă caracterizează, foarte pe scurt o să vă spun că după două mandate de parlamentar cred că este momentul meu, momentul în care am acumulat suficientă experiență pentru a urni lucrurile la Botoșani. Va fi greu, pentru simplu motiv pentru că atunci câmd am făcut acest plan pentru județul Botoșani, acest proiect pentru 8 ani de zile, am mers și la Consiliul Județean să iau și eu ce au făcut ăștia bun. Ce au propus ei, pesediști, nepesediști.
Oameni buni, nu au avut să-mi prezinte nimic. În ultimii 4 ani, PSD la CJ a atras dle premier, să vă țineți bine, 1 milion și jumătate de euro. Atât. Alte județe au atras 1 miliard, noi am atras 1 milion și jumătate, cred că și ăla a venit întâmplător. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Avem un drum strategic de 105,6 km, finanțat prin fonduri europene încă de 5 ani de zile. Dlor nu au fost în stare în 4 ani să facă măcar licitația pentru acest drum. Eu vă garantez că voi termina licitația, voi desemna câștigătorul și sper că în 2021 să ne apucăm cu toate forțele de treabă.
Dragii mei, infrastructura consider că pentru botoșăneni este primordială. Iar acest lucru a reieșit din sondajele de opinie pe care le-am făcut și studiile sociologice. Culmea, pe locul doi, antreprenoriatul. Lumea a început să conștientizeze, dacă nu aducem investiții în Botoșani, nu aducem bani, nu investim în infrastructură, în, atenție, apă și canal, avem 186 de milioane de euro de cheltuit, nu tragem gaz în casele botoșănenilor, nu dezvoltăm mediul de afaceri, nu avem de unde să luăm taxe și impozite de UAT-uri și la CJ. Să stăm în permanență cu mâna întinsă doar la bani guvernamentali, nu este o soluție.
De aceea, programul meu, așa cum dv. îl știți și îl puteți verifica din nou, este axat într-o proporție de 90% pe fonduri europene. Pe PNDL. Deci nu am venit cu propuneri abstracte. Am venit cu chestiuni concrete care chiar se pot realiza.
Uitați-vă la cei de la PSD. Ei s-au trezit să coboare în stradă acum, după ce au condus Botoșaniul atâția amar de ani, să consulte populația, auziți, să consulte populația. Sunt preocupați de tot felul de prostii sociale, alea sunt normalități din punctul meu de vedere și nu în ultimul rând, că mai nou, d-na contracandidată a mea, Federovici, a adus pachetul Firea. Deci există un pachet Firea, dacă nu ați auzit, vă spun eu, idee implementată la Botoșani, acesta este maximul ce au putut să facă cei de la PSD. Nu sunt în stare de nimic, au viziune zero, voi trebuie să spuneți tuturor lucrul acesta.
Noi avem un program credibil, un program sustenabil prin sursele de finanțare pe care le-am expus acolo, primarul Flutur deja a avut proiecte de 80 și ceva milioane de euro și a mai semnat încă de 14 milioane, deci se apropie de 100 de milioane de euro proiecte realmente semnate și de pus în aplicare. Suntem într-o situație concretă. Lucrurile acestea vă rog să le spuneți, să mergeți mai departe cu aceste mesaje.
Vreau să vă reamintesc, am mai spus-o și o repet, un lider oricât de puternic ar fi el, fără o chipă în spatele lui nu poate realiza mare lucru. Să știți că pentru prima oară după 1989, avem o echipă extraordinară la primari, la UAT-uri, vom câștiga cel puțin încă 10 – 20 de UAT-uri în plus față de ce avem în momentul acesta. Iar la CJ și la CL, lista de consilieri județeni și lista de consilieri locali conțin nume de oameni care au performat în domeniile de activitate ale domniilor lor, oameni onești, oameni cu studii făcute la timp.
Nu precum cei de la PSD care au devenit oameni, din politică. La noi lucrurile stau taman invers, așa cum trebuie să stea. Deci oameni serioși care s-au apucat de politică după ce au performat în domeniile dlor. Eu sunt convins de reușita noastră dar, mi-aș dori să fie o reușită la o diferență mare. Pentru asta, este nevoie ca în săptămâna care a mai rămas să fim foarte atenți, să reevaluăm ceea ce este de reevaluat, să luăm listele electorale, să bifăm oamenii noștri punct cu punct, să ne pregătim oamenii din secțiile de votare, oamenii din afară și nu în ultimul rând, să securizăm ziua votului.
*Discursul lui Costel Șoptică poate fi vizionat în video de mai jos, de la minutul 43:25
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024