Optimism debordant în tabăra opoziţiei botoşănene. Liderul social-democraţilor a anunţat vineri dimineaţă că USL va câştiga la Botoşani aproximativ 80% dintre primării.
Gheorghe Marcu este convins că obiectivul este unul perfect realizabil în condiţiile în care la ora actuală PSD şi PNL conduc deja 47% dintre administraţiile locale. Procentul asumat include şi Primăria Botoşani, pe care deputatul Florin Ţurcanu este sigur că o va câştiga tot Uniunea.
„În mod sigur vom avea peste 60 de primari şi atunci veţi vedea cât de mare a fost nemulţumirea populaţiei din Botoşani faţă de actuala guvernare”, a afirmat
copreşedintele USL Botoşani. Acesta a recunoscut că până şi preşedintele României a fost mirat de scorul anunţat de USL.
„Ştiţi foarte bine că noi am declarat că vom câştiga cu circa 80 de procente alegerile din judeţul Botoşani. A preluat-o şi preşedintele Băsescu această cotă procentaulă, d-lui a încercat să fie ironic, eu îi reaminstesc şi acum că Botoşani va lua 80%”, a întârit
Gheorghe Marcu. Marţi preşedintele Partidului Poporului – Dan Diaconescu Botoşani, Verginel Vacariu, a anunţat că formaţiunea are peste 30% la Botoşani, în timp ce PDL-iştii au ieşit în propriile sondaje cu aproximativ 20%, Adunând procentele de la USL, PP-DD şi PDL, deja se ajunge la 130%.
CITEȘTE ȘI:
Gata sondajul în PDL, candidaţii la CJ şi Primărie ca şi stabiliţi