Cristi Popovici a pregatit in aceasta saptamana primul meci din deplasare de la revenirea sa pe banca tehnica a gruparii locale.
In opinia tehnicianului bacauan, meciul se anunta a fi unul curajos de partea ros-alb-albastrilor mai ales prin prisma faptului ca lotul formatiei Sportul Studentesc se aseamana cu cel al lui FC Botosani prin componenta jucatorilor tineri.
"
La Sportul ne propunem sa facem un joc curajos, pentru ca practic nu avem prea multe de pierdut, avand ca factor mobilizator chiar rezultatul obtinut in returul campionatului trecut, acel 0-0, in care puteam castiga la un moment dat jocul, cum este adevarat ca il si putem pierde. Cert este faptul ca noi trebuie sa ne batem pentru punctele puse in joc care sunt extrem de importante pentru a putea depasi linia de mijloc si a iesi din plutonul pe care il avem in fata", a declarat Cristi Popovici, antrenor principal FC Botosani.
Cristi Popovici nu se va putea baza pe evolutia lui Cornel Codreanu care este in continuare accidentat acuzand dureri la una din glezne, insa ar putea intra pe gazon, Florinel Ursu care si-a revenit si este apt de joc.
Totodata, cel mai probabil va ramane acasa si Vespazian Colban, care desi s-a alaturat lotului de jucatori de la FC Botosani, nu este inca pregatit din punct de vedere fizic pentru a putea evolua pe teren, si continua sedintele de pregatire, separat de echipa.