Liceul „Dimitrie Negreanu” a găzduit în această săptămână mai multe activități organizate în cadrul Săptămânii Educației Globale.
O activitate deosebită a avut loc la clasa a X-a A. Elevii și dirigintele clasei, profesor Anca Toma, s-au întâlnit cu colonel în rezervă, doctor în istorie, Sergiu Balanovici. Istoricul le-a vorbit elevilor despre conflictele armate la care a participat România, respectiv Războiul de Independență (1877 – 1878), Al Doilea Război Balcanic (1913), Războiul de Întregire a României (1916 – 1919) și Al Doilea Război Mondial, tratatele de pace care le-au urmat și influența acestora asupra istoriei țării noastre.
Sergiu Balanovici a insistat asupra faptului că independența României a fost cucerită și consacrată pe câmpul de luptă. Participarea României la Al Doilea Război Balcanic a dus la restabilirea păcii în regiune și la creșterea prestigiului internațional al României, reprezentând o etapă decisivă în îndepărtarea României de Tripla Alianță. În perspectiva istoriei, făurirea statului național unitar român și confirmarea internațională a frontierelor sale evidențiază faptul că România întregită nu a fost un dar al marilor puteri și nicio creație artificială a tratatelor de pace din 1919 – 1920, ci expresia voinței întregii națiuni române, liber exprimată în 1918 de organele reprezentative ale românilor de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Elevilor li s-a mai spus că sacrificiile făcute de ostașii români pe câmpurile de luptă au obligat marile puteri să țină seama de voința românilor. În perioada luată în discuție, vorbitorul a subliniat că România a avut ca obiectiv apărarea ființei naționale sau refacerea integrității teritoriale a țării.
Întâlnirea a fost interactivă, elevii adresându-i istoricului întrebări legate de pace și război.
„În actualul context internațional marcat de conflicte și tragedii, cred că este foarte important să vorbim despre pace. Totodată, elevii trebuie să cunoască evenimentele importante din istoria țării noastre. Întâlnirea cu domnul Sergiu Balanovici a reprezentat un câștig pentru noi, prin prisma informațiilor prezentate și lecția de patriotism oferită. Suntem onorați că a dat curs invitației noastre și sperăm că vom mai avea prilejul de a ne întâlni cu dumnealui”,
a transmis profesorul Anca Toma.
Tema din acest an a Săptămânii Educației Globale este "Pace pentru planetă. O planetă a păcii". Săptămâna Educației Globale este marcată în fiecare an în a treia săptămână a lunii noiembrie. Educația Globală se concentrează pe drepturile omului, înțelegere internațională și cooperare, pace și încurajează solidaritatea, dialogul intercultural și învățarea de la egal la egal.
Ce bine că vin alegerile! CNAIR construiește un pod nou peste Siret în locul celui de 91 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
”Ciobi” a văzut un 11 metru cu Oțelul: A fost călcat de adversar
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Cătălin Silegeanu și echipa AUR continuă dialogul cu cetățenii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 09, 2024