Două orașe din județul Botoșani cunosc în ultimul deceniu o dezvoltare fără precedent. S-au investit zeci de milioane de euro în infrastructură, în educație și petrecerea timpului liber.
Municipiul Dorohoi și orașul Săveni, din județul Botoșani, sunt două localități urbane care adună împreună o populație de sub 30.000 de locuitori. Mai ales după 1990, cele două orașe au cunoscut o soartă tragică ajungând ruine post-comuniste cu o infrastructură deficitară și cu o populație măcinată de sărăcie, șomaj și lipsă de perspectivă.
Dar în ultimul deceniu, cele două localități au renăscut din propria cenușă, cu investiții de zeci de milioane de euro. Au fost reabilitate școli, se construiesc unități de învățământ la standarde europene, se fac cu investiții importante în domeniul sanitar și infrastructură. În plus, în municipiul Dorohoi, încep să se dezvolte investiții locale, precum fabrici de ulei sau procesare a cânepei care oferă locuri de muncă, potrivit Adevărul.
Orașul Săveni se află la 40 de kilometri de municipiul Botoșani, în valea Bașeului, renumită pentru pășunile sale, producția de lapte și produse lactate. Săveniul a avut o istorie zbuciumată. Din anul 1818 a devenit un târg prosper dominat de comerțul evreiesc. Prezența masivă a evreilor fiind dovedită și de marea sinagogă din Săveni.
În perioada comunistă, după plecarea evreilor, târgul a devenit oraș, cu o industrie alimentară specializată în producția de lactate, mai ales cașcaval. După 1990, orașul a decăzut puternic. Fabrica s-a închis, iar mulți oameni au rămas pe drumuri. Orașul a fost măcinat de sărăcie, șomaj și depopulare.
„Era sărăcie cumplită. Nici nu mai aveai ce face aici. Doar să încasezi ajutor social sau șomaj. Oamenii aproape că nu mai aveau bani de utilități. Toți fugeau văzând cu ochii. Cât a fost fabrica a fost bine“, spune Dinosie, un localnic trecut de 70 de ani.
În ultimii 10 ani, la Săveni s-au făcut însă investiții uriașe, pentru un oraș mic. Pe scurt, se reabilitează Liceul „Mihai Ciucă“, acolo unde învață sute de elevi din oraș și din satele învecinate. Clădirile liceului au fost modernizate și dotate la standarde europene, au fost amenajate laboratoare, un amfiteatru și un sistem nou de încălzire. În total s-au cheltuit 3.6 milioane de euro din fonduri europene, dar și din bugetul local.
„Vrem să fie un pol educațional, să atragă elevi din împrejurimi și să asigurăm condiții de anul 2022 pentru școlari“, spune primarul Relu Târzioru, aflat la patrulea mandat. Totodată au fost investiții peste 1,5 milioane de euro într-o bază sportivă modernă, iar cu 15 milioane de lei a fost modernizat vechiul cinematograf.
În plus, s-au făcut reparații la spitalul din Săveni, iar toate școlile au fost modernizate. Una dintre cele mai importante investiții a fost realizarea unui parc fotovoltaic, cu 100.000 de euro care oferă energie electrică tuturor instituțiilor publice.
„Se economisesc foarte mulți bani care vor fi reinvestiți în școli și parcuri“, arată edilul. Săveniul beneficiază și de un pietonal reabilitat unde activează mulți agenți economici.
Poate cea mai puternică dezvoltare a cunoscut-o municipiul Dorohoi. Fost oraș medieval și mai apoi târg dominat de comunitatea evreiască, în perioada comunistă Dorohoiul a ajuns o veritabilă capitală a sticlăriei. După 1990, renumitele fabrici de sticlă, de panificație și de textile s-au închis rând pe rând. Ca Săveniul, orașul a ajuns o ruină fără perspective, cu șomaj crescut și infracționalitate așijderea.
Dar în ultimii 10 ani s-au făcut investiții de aproape 30 de milioane de euro. Totul a început în 2011, cu reabilitarea completă a infrastructurii orașului, inclusiv străzi și trotuare cu peste 7 milioane de euro din fonduri europene.
„Cred că a fost cel mai mare proiect de după Revoluție. Efectiv orașul a devenit altul. De la griul acela comunist la un orășel verde și cochet“, spune un localnic.
Au urmat apoi și alte investiții, în cascadă. Mai precis, reabilitarea liceelor și școlilor. În momentul de față, Dorohoiul are două licee de elită, moderne, a căror elevi au rezultate extraordinare la nivel național și internațional. Tocmai de aceea aici a fost organizată și Balcaniada de Informatică.
Pe lângă acestea a construit un bazon de înot didactic, a fost modernizat cinematograful dar și spitalul orășenesc. Au renăscut vechile afaceri din panificație și lactate, dar au fost făcute investiții private și în fabrici de ulei și procesare a cânepii.
„Este o dezvoltare constantă, vrem să fim un oraș modern în adevăratul sens al cuvântului“, precizează primarul Dorin Alexandrescu din Dorohoi, aflat și el la al patrulea mandat.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024