Timp de două zile orașul a fost lăsat fără apă în robinete. Unii dintre botoșăneni au avut rezerve, alții au stat la cozi la fântâni și izvoare. A existat și o altă categorie de persoane care, pe timpul sistării acestui serviciu a găsit soluții pentru a face rost de apă.
Cel puțin pentru menajul din casă. Iar sursa au fost fântânile arteziene din Centrul Istoric, situație de altfel semnalată de Botoșăneanul într-un articol anterior.
Polițiștii locali au identificat șase persoane care cărau apă din fântânile arteziene.
”În aceste zile în care a fost vitregit municipiul Botoșani cu privire la alimentarea cu apă am constatat persoane care au luat apă din acele fântâni arteziene. Avem și un film video, au fost identificate mai multe persoane”
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani
Cei surprinși cărând apă din fântâni au fost doar sancționați contravenționali deoarece polițiștii locali nu au atribuții pentru altfel de măsuri legale.
”Poliția Locală nu are în momentul de față prin legislația în vigoare competențe în ceea ce privește furtul și distrugerea. Ca atare persoanele respective au primit sancțiuni dar sunt aplicate la HCL 355 pentru că au vitregit buna funcționare a sistemului, se poate ca linia de plutire să ardă motoarele. Au luat apă că rămăseseră fără și a fost o penibilitate pentru că fiecare dintre noi a rămas fără apă și ei au luat de acolo din fântână”
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani
Șeful Poliției Locale a declarat că va lua legătura cu directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) pentru o verificare la fântâni pentru ca nu cumva acestea să funcționeze pe avarii din cauza lipsei apei. (G.E.)
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024