Parcă anterioarele episoade nu au avut nici un efect, dacă nu pentru cei care efectuează tot felul de lucrări, măcar pentru cei care le supervizează. Adică șefii de la Botoșani care se fac beneficiari ai acestor intervenții. În continuare, străzile se prăbușesc sub mașini la Botoșani. Pe banii botoșănenilor!
Săptămâna trecută o mașină de la o firmă de curierat s-a cufundat în strada Peco din municipiu. O stradă mărginașă, ar spune unii. Însă luni s-a întâmplat în cea mai centrală zonă a orașului, în cartierul de la Casa Cărții.
Un botoșănean s-a trezit să-și ducă la școală copilul, însă nu a mai ajuns unde s-a pornit. La o manevră de întoarcere, mașina care circulă în regim de taxi a rămas cu partea laterală într-un șanț care fusese acoperit în bătaie de joc doar cu pământ. Odată cu ploaia care a început să cadă de ieri dimineață, pământul s-a prăbușit.
”Dimineață la 7.30 când am vrut să plec cu fata la școală, am dat să o întorc aici, acesta este locul meu de parcare, fleoșc roata din față s-a dus. Acesta este locul meu de parcare concesionat de la Primărie, care este plătit. Când am vrut să o scot am rămas acolo. El a fost acoperit doar cu pământ și când a venit ploaia s-a dus”
Neculai Emil Andros, proprietarul mașinii
Am tot auzit explicația că fără șanțuri și noroaie nu se poate lucra nicăieri. Însă ceea ce se întâmplă cu lucrările la extinderea sistemului de apă și canalizare frizează deja absurdul. Cartierul Tulbureni este în continuare închis, pe strada Moara de Foc, taximetrele refuză să mai intre pentru a prelua comenzi.
”Am o săptămână jumătate de când am venit de la mare și eu nu am văzut să se facă nici o lucrare, nimeni să facă absolut nimic. Eu am plecat la mare, băieții au venit și-au făcut ce au făcut…dar acoperă, dle. Trage cineva grilajul acela acolo cum se joacă copiii seara pe aici și cade unul acolo, asta cam ce ar însemna?”
Neculai Emil Andros, proprietarul mașinii
Pentru o lucrare pe care încearcă să o facă o firmă intrată în insolvență, trebuie să plătească cetățenii. Pentru că proprietarul mașinii rămasă în șanțul lor a trebuit să achite contravaloarea serviciului de tractare de la SOS Savencu. Și a plătit înainte de asta și locul de parcare concesionat de la Primărie, care în prezent este brăzdat de un șanț.
”Eu acum stau și plătesc ca să ce? Cu ce sunt eu vinovat? Că doar nu eram nebun să intru cu mașina dacă era groapă acolo”
Neculai Emil Andros, proprietarul mașinii
La extinderea sistemului de apă și canalizare pe Pietonalul Transilvaniei lucrează Trustul de Instalații Montaj și Construcții (TIMC).
”Într-adevăr este o prăbușire, mașina a fost scoasă de acolo, lucrează TIMC Cluj Napoca care a câștigat licitația, eu au luat Pietonalul Transilvaniei, am discutat cu managerul de proiect, am înțeles că li s-a adus la cunoștință ce au de făcut”
Ady Petrușcă, director general SC Nova Apaserv SA
Șefii de la Apă se simt însă cu mâinile legate pentru că: ”Știți foarte bine că nu avem control asupra lor pentru că oamenii și-au adjudecat prin licitație lucrarea dar colegii mei de la UIP sunt pe teren și încearcă să îi țină sub observație”.
Iar cum toamna și-a intrat în drepturi și probabil că vor urma săptămâni ploioase, cel mai probabil șanțurile săpate și abandonate vor rămâne parte din peisajul cotidian.
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile