Fostul lider al sindicatului Impact de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost propus pentru ocuparea funcţiei de director al Casei de Cultură a Sindicatelor. O parte dintre membrii consiliului de administraţie au trimis la Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR) o adresă (vezi fotocopie) în care se arată că, dat fiind contextul economic dificil ar fi bine să fie desemnat pe post un membru al CA. „Persoana propusă pentru a ocupa postul de director interimar al Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani şi, implicit, de preşedinte al Consiliului de Administraţie, este dl.Marius Leonard Oroşanu, licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice – specializarea management şi al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică – specializarea Drept”, se arată în scrisoarea trimisă ANCCSR. Aceasta este semnată de liderii judeţeni ai Cartel Alfa, BNS şi CSDR şi a fost întocmită încă din data de 31 octombrie a anului trecut, anticipîndu-se pensionarea directorului de atunci Neculai Sîrbu. Liderul judeţean al CNSLR Frăţia susţin că acesta este adevăratul motiv pentru care ceilalţi sindicalişti din CA nu îl doresc director pe Valentin Rău. „Asta e realitatea, ce să ne mai ascundem. Chestia cu conducerea colectivă nu am mai auzit-o pînă acum”, a declarat Ştefan Ţarcă. Pînă la urmă ANCCSR l-a desemnat totuşi intermar pentru cinci luni pe Valentin Rău, referent cultural în cadrul instituţiei.
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024