Marius Oroşanu, preşedintele Cartel Alfa Botoşani a afirmat în urmă cu cîteva momente că, în cazul în care acţiunile de protest organizate concomitent în toată ţara nu vor avea efectul scontat, atunci cel mai probabil că, populaţia se va dezlănţui şi va ieşi în stradă în mod neorganizat. „
Am organizat acest protest în ideea de a trage un nou semnal de alarmă faţă de situaţia din România şi din Botoşani. Practic nu facem altceva decît să fim în fruntea membrilor de sindicat şi să le reprezentăm interesele în faţa guvernanţilor şi care este nemulţumirea botoşănenilor faţă de măsurile de austeritate fără precedent în România”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Sindicalistul a mai afirmat că, în măsura în care mesajul care se doreşte a fi transmis nu va ajunge la urechile guvernanţilor, situaţia ar putea degenera în acţiuni spontane, neorganizate care ar putea avea efectele unei noi revoluţii. „
Atunci cînd sindicatele nu vor mai avea ocazia unui dialog social cu Guvernul, atunci se produce răbufnirea maselor care, neorganizaţi de data aceasta se poate ajunge la o nouă revoluţie, la mijloace de protest de stradă care pot scăpa de sub control. De aceea mesajul nostru este clar, de a se aşeza guvernanţii la masa unui dialog social real”, a mai spus
Marius Oroşanu.