Încă liderul sindicatului „Impact” din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) susţine că salariile angajaţilor nu vor scădea în luna februarie. Deşi atît preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, cît şi directorul DGASPC Liviu Rădăşanu au anunţat că odată cu aplicarea legii salarizării unice veniturile personalului direcţiei se vor diminua, Marius Oroşanu susţine contrariul. Potrivit acestuia, salariile aferente lunii ianuarie, care se plătesc în februarie, nu trebuie să fie mai mici decît cele din decembrie. Şi asta deoarece, spune el, conform aceleiaşi legi a salarizării unice din 2009, trecerea de la vechiul sistem de salarizare la cel nou se face etapizat, astfel încît în perioada de implementare a normativului, nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut din decembrie. „Totodată, în 2010, persoanele aflate în serviciu în luna decembrie a anului 2009 îşi păstrează veniturile, fără a fi afectate de reducerea de 15,5% care a fost aplicată în noiembrie şi decembrie prin concediile fără plată”, a declarat Marius Oroşanu. Acesta mai spune că orice diminuare a salariilor înseamnă o încercare de manipulare făcută de conducătorii de instituţii publice. În consecinţă, el îi sfătuieşte pe lucrătorii în cauză să se adreseze instanţelor de judecată.
Şefii CJ şi DGASPC susţin că salariile angajaţilor se vor diminua deoarece prin amintitul act normativ sunt eliminate o serie de sporuri. Ţâbuleac a evitat să avanseze un procent al micşorării, în timp ce Rădăşanu a acceptat că ar putea fi vorba de aproximativ 30%.
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Declarația zilei 10 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sute de pensionari din municipiul Botoșani au rămas fără abonament gratuit pentru transport public
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile