În cadrul acţiunii de protest de joi, 11 martie 2010 la care au participat în jur de 150 de persoane, sindicaliştii au ţinut să lanseze un semnal cu privire la şirul acţiunilor care o vor urma pe cea de azi, în cazul în care actuala guvernare nu va lua în seamă nemulţumirile oamenilor. Potrivit preşedintelui Cartel Alfa Botoşani, situaţia ar putea fi mult mai gravă în următoarele două luni şi ar putea chiar degenera în acţiuni de proporţie în stradă.
„
O acţiune izolată la nivel de Botoşani nu ar avea succes, dar şirul de acţiuni care se lansează, Botoşaniul fiind printre primele judeţe, dar continuîndu-se şirul acţiunilor în alte judeţe din ţară şi ajungînd la partea de miting pregătit pentru luna aprilie şi cu greva generală care este preconizată pentru luna mai cu siguranţă ar trebui să trezească Guvernul şi să îşi dea seama că, fără să iniţieze un dialog social real, cu siguranţă se va ajunge la un conflict de stradă, pentru că se va ajunge în lipsa dialogului social la conflict de stradă, inclusiv la Botoşani estimez situaţia să scape de sub control dacă se va continua sub această formă, este şi mesajul pe care îl transmit prefectului şi cu mişcări din partea noastră cu nişte misiuni concrete pentru un dialog social”, a afirmat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani.
Au participat la pichetarea de astăzi membri din cadrul Sindicatului Impact, din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, din cadrul Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar, din sănătate, respectiv TESA sanitar din cadrul Maternităţii, Spitalului de Copii, Mavromati, Spitalului de Psihiatrie, din cadrul DSVASA, Primăria Botoşani, Darabani, Muzee şi Memorialul Ipoteşti, APIA, Apa Grup, Urban Serv, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, etc.