Primarul municipiului reședință de județ a avut o serie de critici la adresa polițiștilor locali cu privire la modul în care au înțeles aceștia să continue acțiunile de disciplinare a cetățenilor din Centrul Istoric.
Directorul Poliției Locale susține însă că polițiștii locali au acționat și au aplicat în doar două zile, adică pe perioada weekend-ului un număr de 43 de sancțiuni contravenționale din care opt amenzi în valoare de 3.200 de lei, iar diferența sub formă de avertisment.
Sancțiunile au fost aplicate conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 355 pentru abandonare de deșeuri în alte locuri decât cele permise, pe înțelesul tuturor aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public.
”Sâmbătă, după meci, am mers împreună cu 20 de polițiști locali și am parcurs Centrul Vechi de la un capăt la celălalt pentru a verifica situația din zonă”, a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale. Sancțiunile aplicate au fost în mare avertismente deoarece persoanele din Centrul Istoric sunt în marea lor parte insolvabile. (G.E.)
Denisa a intrat în operație, asociația lui Vlad Plăcintă a achitat peste 155.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Avariile la apă pot fi transmise non-stop pe WhatsApp: NUMĂRUL pus la dispoziție
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Cum îți creezi rutina matinală: 5 idei pentru o zi plină de energie
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Flutur de la Suceava și-a dat DEMISIA din fruntea PNL: Toate au un început și un sfârșit
Oana Sava
Jan 21, 2025
Concursuri cu aproape 40 de candidați la Spitalul Județean: POSTURILE cele mai râvnite
Oana Sava
Jan 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile