Vicepreşedintele PSD Botoşani a tras această concluzie după o analiză efectuată de departamentul pentru IMM-uri şi mediu de afaceri al organizaţiei. Ea s-a realizat cu date extrase din rapoartele Direcţiei Judeţene de Statistică, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Oficiului Registrului Comerţului.
Conform acesteia, numărul şomerilor a ajuns la circa 10.000, dublu faţă de acum doi ani, iar rata şomajului este de aproximativ 7%. Majoritatea concedierilor vin din mediul privat, cu precădere din domeniul construcţiilor şi agriculturii. Judeţul se află în topul restanţierilor la credite pentru populaţie, fapt ce demonstrează o reducere a veniturilor şi a puterii de cumpărare cu impact imediat asupra cifrei de afaceri a agenţilor economici cu activitate locala. Numai de la începutul anului s-au radiat circa 4.000 de firme, iar cele rămase se confruntă în mare parte cu serioase probleme întrucît reducerea consumului a dus la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 25-30% în acest an. În plus, firmele se confirmă şi cu lipsa forţei de muncă calificate ca urmare a exodului masiv în ţările UE, iar creşterea TVA a dus la diminuarea consumului şi la reducerea cererii solvabile.
„Economia locală mai funcţionează datorită banilor trimişi din străinătate”
„Dacă pînă acum în situaţii similare salvarea venea de la bugetul central, se pare că în situaţia de faţă va fi nevoie să găsim soluţii locale şi imediate. Economia locală mai funcţionează datorită banilor trimişi din străinătate de concetăţenii noştri şi datorită puţinelor societăţi locale care cu destoinicie mai supravieţuiesc acestui haos economic, fiscal şi legislativ şi produc PIB local”, a afirmat
Ovidiu Portariuc. Ca atare PSD solicită autorităţilor locale şi PDL o reacţie vis-a-vis de situaţia economică existentă şi soluţii pe care administraţia locala sau centrală le poate oferi pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri. La rîndul lor, social-democraţii vor organiza întîlniri cu mediul de afaceri pentru a găsi împreună soluţii la criza economico-financiară.