Ca urmare a articolului publicat de ziarul Cațavencii, primarul municipiului Botoșani a venit cu un drept la replică privitor la societatea care a câștigat licitația pentru lucrari si utilaje cu montaj - rest de executat in cadrul proiectului Parcului Cornișa.
Acesta a fost atribuit prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Primăria Municipiului Botoșani anunță că restul de executat pentru finalizarea „Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa” au fost atribuite prin licitație deschisa societății comerciale REAL DESIGN TRUST SRL. Contractul de lucrări atribuite este în valoare de 11.858.917,87 de lei, iar licitația s-a desfășurat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), competiția fiind deschisă pentru orice operator economic sau asociere de operatori care au îndeplinit criteriile legale de participare. Primăria Municipiului Botoșani nu a intervenit și nici nu poate interveni în niciun fel pentru a limita accesul companiilor care îndeplinesc condițiile legale și care doresc să participe la o licitație publică prin acest sistem electronic.
Totodată, trebuie precizat că legislația în vigoare nu impune ca participanții la licitațiile publice să aibă un număr minim de angajați și nici nu limitează procentul de sub-contractare a lucrărilor pentru care se licitează. Legislația în vigoare oferă operatorilor economici posibilitatea de a angaja forța de muncă necesară și ulterior câștigării licitației prin care se atribuie respectivele lucrări. De asemenea, nu există prevederi legale care să limiteze accesul operatorilor economici la licitațiile desfășurate prin SEAP în funcție de eventualele pierderi economice înregistrate în anii anteriori și nici în funcție de identitatea acționarilor acestor companii. În schimb, conform legii, firmele care participă la licitație sunt obligate să prezinte sub-contractanții care vor participa la execuția lucrărilor, datele de identificare ale acestora și procentul de sub-contractat pentru fiecare dintre ei. În cazul de față, în SEAP au fost publicate toate datele referitoare la sub-contractanții companiei REAL DESIGN TRUST SRL, care vor participa cu următoarele procente de sub-contractare la lucrările necesare pentru finalizarea „Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa”:
• SC UNICOM SRL = 57,16% procent de sub-contractare
• REAL DECO SRL = 4,98% procent de sub-contractare
• ELECTRIC CONTROL = 2,76% procent de sub-contractare
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024