Ninsoarea căzută de pe la mijlocul lunii noiembrie nu a zădărnicit investiţia în ansamblul rezidenţial care se ridică pe locul fostului service UGIRA. Miercuri se aflau pe şantier peste 30 de oameni.
În prezent, SC Cons Expertiză Pro SRL, compania care construieşte cele trei blocuri, efectuează operaţiuni de zidărie, mai exact a început lucrul la compartimentările interioare de la parterul scării A, cea care va fi situată pe aliniamentul Muzeului Judeţean şi al celorlalte blocuri de pe Pietonalul Unirii. Parterul va fi destinat exclusiv spaţiilor comerciale, dedesubtul acestuia fiind amenajată o parcare subterană.
În ciuda vremii capricioase, se continuă însă şi operaţiunile la exterior. S-a ridicat etajul 1 la amintita scară şi se lucrează deja la etajul al doilea. De altfel, conform contractului de execuţie cu dezvoltatorul „Bold Impex”, scara A va fi prima terminată.
În paralel, faţă de luna octombrie, s-au terminat lucrările la demisolul scării B, perpendiculară pe cea dintâi şi s-a săpat o groapă impresionantă, de peste 4 metri adâncime, pentru scara C, paralelă cu prima. Tone, tone şi tone de pământ a fost extras de aici, pentru ca în prezent să se ajungă în faza de pompare a apei rămase înăuntru.
Reprezentanţii SC Cons Expertiză Pro SRL dau asigurări că vor continua operaţiunile pe tot parcursul sezonului rece, susţinând că firma deţine capacitatea tehnică şi umană de a lucra şi pe timpul iernii astfel încât să finalizeze la termen ceea ce dezvoltatorul a anunţat că va fi cel mai modern ansamblu rezidenţial al Botoşanilor.
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024
REORGANIZARE la o instituție din Botoșani: CÂTE posturi vor fi înființate
Oana Sava
Sep 27, 2024
La băut în Centrul Vechi: Polițiștii locali au dat iar amenzi
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de inundații la Botoșani, pompierii sunt în alertă
Oana Sava
Sep 27, 2024