Cauți să obții un efect senzațional de iluminare, însă dorești să deții controlul total? Îți prezentăm în continuare un articol despre felul în care poți stăpâni perfect acest concept. Iată câteva sfaturi care să îți lumineze calea:
Pentru început, trebuie să îți imaginezi fiecare cameră ca fiind stratificată. Astfel, poți împărți fiecare strat ținând cont de utilitate, dar și în funcție de criteriile estetice. De exemplu, lumina generală reprezintă primul strat, beneficiind de corpuri de iluminat care asigură în jur de 75% din strălucirea camerei. În mare, acest tip de lumină asigură că nu te vei lovi de mobilă în timp ce te plimbi prin cameră. În cazul camerelor mai mari, va trebui să te folosești de mai multe corpuri de iluminat montate pe plafon, pentru a acoperi toată suprafața.
Lumina de serviciu poate fi asemănată cu al doilea strat. Fără aceasta, nu vei asigura claritatea necesară pentru a duce la bun sfârșit sarcinile care necesită un plus de atenție, de la tăiatul legumelor până la cititul unei cărți sau spălatul pe dinți. Din acest motiv, este bine să îți notezi înainte care sunt activitățile întreprinse în respectiva cameră, pentru a asigura montarea unor corpuri de iluminat potrivite.
Cât despre al treilea strat, acesta este reprezentat de lumina de accent, care conferă eleganță oricărei camere. Aceasta servește ca element decorativ, scoțând în evidență detalii precum operele de artă.
În al doilea rând, trebuie să iei în considerare întrerupătoarele potrivite, pentru a putea accesa fiecare categorie de corpuri de iluminat în parte. Pentru acest lucru, poți instala dimmere, care te ajută să controlezi perfect fiecare "strat" în parte.
Nu în ultimul rând, va trebui să te asiguri că toate becurile sunt de aceeași nuanță, altfel se poate crea un efect mai degrabă obositor.
În continuare, iată cum te poți folosi de corpuri de iluminat pentru fiecare cameră în parte:
Poți lumina trei din cele patru colțuri ale camerei și nu uita să concentrezi una din lumini pe o zonă de interes, precum un jilț elegant, un obiect artistic sau o plantă sofisticată. Poți folosi o combinație de corpuri de iluminat, unele care proiectează în jos, iar altele pe plafon. Dacă optezi pentru o aplică sau un candelabru, asigură-te că beneficiezi și de un dimmer, cu ajutorul căruia poți controla mai ușor nivelul de luminozitate.
Evident, pentru a atrage privirile, masa trebuie să fie cel mai luminat loc din cameră. Poți folosi fie un candelabru, fie o plafonieră joasă, limitând numărul total de wați la 100. În oricare alt loc din cameră va trebui să te foloseșți de corpuri de iluminat cu acțiune indirectă, care să reflecte subtil și să dea accente de lumină, fără a atrage atenția. În acest sens, poți folosi și corpuri de iluminat de tip "scoică" pentru pereți, care să reflecte lumina către plafon.
Trebuie să te concentrezi pe lumina venită de sus, eventual folosindu-te de un dimmer, pentru a putea crește intensitatea atunci când găteșți. Fă uz de benzi cu LED-uri pentru a lumina dedesubtul dulapurilor și achiziționează-ti și o lampă de masă pentru zona în care prepari mâncarea.
Scopul tău ar trebui să fie obținerea unei atmosfere ambientale, care să îmbie la relaxare. Aceasta poate fi ușor obținută cu ajutorul unei lămpi de ambianță, dar și a aplicelor de tip "scoică". Pentru efect, poți pune o lampă mică pe o măsuță sau noptieră, cu putere slabă, pentru a imita o lumânare.
Cea mai bună metodă pentru a ilumina baia este de a folosi aplice verticale, cum ar fi cele de tip scoică de o parte și de alta a oglinzii. Este indicat să folosești și corpuri de iluminat pe plafon, pentru a oferi întregii băi luminozitatea de care ai nevoie, dar și pentru a elimina orice umbră de pe chipul tău, atunci când te uiți în oglindă. Dacă dispui de o baie foarte mare, poți opta pentru un alt corp de iluminat, direct deasupra căzii sau dușului.
Folosind aceste sfaturi, vei avea în cel mai scurt timp o casă luminoasă și aerisită, care îmbie la relaxare și desfătare, dar în care pot fi susținute activități de tot felul. Un plus de inspirație în alegerea corpurilor de iluminat potrivite vei găsi aici: https://favi.ro/produse/categorie/corpuri-de-iluminat-si-lustre/lustre. Folosește motorul de căutare FAVI.ro și pornește în aventura descoperirii lămpilor perfecte!
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024