Ninsorile şi toate problemele generate de anotimpul rece nu au oprit lucrările la Ansamblul Rezidenţial Smarald. Dimpotrivă, după câteva zile de pauză generate de sărbătorile de iarnă, în ianuarie execuţia investiţiei s-a reluat în forţă.
Iar rezultatele sunt grăitoare. Primul bloc la care s-a turnat fundaţia, A, cel care se va alinia pe Pietonalul Unirii cu Muzeul Judeţean şi celelalte imobile de locuit de pe partea dreaptă pe sensul de la parc spre Primărie, a ajuns deja la etajul IV.
Este ultimul al respectivei scări, iar săptămâna aceasta se turna planşeul, peste care va fi amenajată o şarpantă.
Lucrările sunt cele mai avansate la acest bloc fiindcă potrivit proiectului este primul care va fi finalizat, chiar în vara acestui an.
De altfel, aici s-a construit deja în mare parte inclusiv casa liftului pentru un ascensor ce va avea o capacitate de 20 de persoane.
Dar intervenţiile nu au stagnat pe timpul iernii nici la a doua scară, B, cea care se ridică perpendicular pe prima.
Aici au fost amenajate parcarea subterană şi adăpostul antiatomic şi s-a construit inclusiv parterul, în prezent intervenindu-se la etajul 1.
De asemenea, muncitorii de la SC Cons Expertiză Pro SRL au extras apa din fundaţia scării C, care se va construi paralelă cu A-ul, şi au turnat fundaţia.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024