Numărul botoșănenilor care și-au pierdut viața pentru că nu a existat un pat liber într-un spital de specialitate nu este unul extrem de ridicat.
Însă acești oameni ar fi avut probabil o șansă la viață dacă problema care persistă la nivel național de decenii întregi ar fi fost rezolvată de guvernanți.
Este situația „marilor arși”, pacienții care au suferit arsuri pe o suprafață mare a corpului și a căror stare este critică.
Spitalele județene și municipale nu se pot îngriji de aceste persoane pentru care tratamentul este extrem de complex, cu linii continue de gardă și asistență non-stop de terapie intensivă. Inclusiv pe partea de infrastructură medicală „marii arși” au nevoie aparatură adaptată nevoilor de recuperare.
34 de paturi,
sunt în total la nivel național pentru astfel de pacienți.
Dintre acestea 10 sunt destinate copiilor.
Total insuficiente nevoilor unei țări. În spitalele județene apariția unui pacient cu arsuri de peste 20% din suprafața corpului înseamnă începutul unei misiuni aproape imposibile pentru medici, pentru găsirea unui loc liber în marile spitale.
Și o luptă contracronometru din partea pacientului, pentru supraviețuire.
„Personal sun la Iași pentru că e cel aproape centru. Dacă nu găsesc la Iași, desigur apelez la nivel național, oricum trebuie să apelez la COSU (n.r. Centrul Operativ pentru Situații de Urgență). Dar măcar când apelez la COSU măcar să le spun dacă am găsit sau nu la Iași, pentru că trebuie să fie un apel înregistrat și la nivel național. Dar foarte frecvent nu găsim locuri”,
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
Spitalul Județean Mavromati, asemenea majorității din țară, nu are capacitatea de a îngriji pacienți arși în stare critică. Pentru a fi asigurate linii continue de gardă numărul medicilor ar trebui să fie de minimum cinci. Secția de Chirurgie Plastică de la Botoșani numără patru medici la acest moment, cu mari speranțe că echipa s-ar putea mări la 8.
„Arsurile mari ne solicită foarte mult, care nu pot fi trimise, nu se găsesc locuri în țară. Acea arsură necesită foarte multă atenție și un tratament special. Ce te marchează în cazurile acestea? Chiar dacă îl operezi și operația asta este bine, grefele pielii se prind, pacientul nu rezistă. Deci operația este prinsă, totul merge ok, dar starea generală a lui pentru că nu poate să reziste la șocul asta și la dezechilibrele care se produc în organism, pacientul se pierde. Asta este șocant pentru noi”
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
Pacienții cu arsuri au nevoie de tratament la terapie intensivă. În cazul în care nu se reușește transferul la un spital cu paturi pentru arsuri critice, viețile se pierd.
„Ce șanse? Nu pot să vă zic dacă unui pacient i se diminuează șansele sau nu. Pot să vă zic doar că primește îngrijirile maxime ce pot fi acordate într-un spital județean. Un spital care tratează mari arși are alte posibilități plus personal mai mult, o armată de medici de rezidenți în jurul arsului, asistenți mai mulți, alte metode terapeutice pe care nu le avem noi”,
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
Ministerul Sănătății susține că țara noastră are 34 de paturi pentru mari arși în 6 spitale: Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși din București, Spitalul Clinic de Urgență Județean Sf. Spiridon din Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni din București și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București (paturi pentru copii).
*Sursa foto - HotNews
România ar fi trebuit să construiască, încă din anul 2014, când a fost aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, 4 centre pentru pacienții mari arși – două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. 9 ani mai târziu, nu este clar când vor fi gata aceste centre.
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024