Beneficiarii Centrului de Sănătate Mintală de la Spitalul de Psihiatrie s-au apucat de construit... case. Este vorba de o acţiune destinată copiilor internaţi în Secţia de Psihiatrie Pediatrică din Parcul Tineretului, unde se află peste 20 de micuţi.
Căsuţele sunt de fapt machete din carton, pe care pacienţii implicaţi în proiect le construiesc şi le pictează ca să le dăruiasca celor mici de Moş Nicolae. Ca să le dea gata pînă la sărbătoarea respectivă, beneficiarii CSM - sub îndrumarea instructorilor de ergoterapie - decupează, lipesc şi pictează de zor, încîntaţi cp le pot pregăti o surpriză micuţilor pacienţi.
„Poate nu e un dar costisitor, dar noi ne bucurăm că putem să îi ajută cumva pe acei copii. Şi e cu atît mai important cu cît cei care fac aceste casuţe chiar pun suflet în munca lor. Astfel, acţiunea are şi rolul de a-i implica pe beneficiari într-o acţiune creativă, care îi ajută în atenuarea problemelor pe care le au la rîndul lor", a declarat
unul din instructori. Beneficiarii îi vor vizita pe copiii de la Secţia de Psihiatrie Pediatrică pe 6 decembrie, cînd le vor dărui căsuţele umplute cu dulciuri.
„Mai e şi asta o problemă, că deocamdată nu ştim de unde vom procura acele dulciuri. Dacă nu vom găsi un sponsor care să ne ajute vom contribui noi cu vreo doi bani şi vom cumpăra cîte ceva”, a adăugat
instructorul.