Două familii din comuna botoşăneană Tudora au fost la un pas de a rămâne fără agoniseala de-o viaţă, după ce anexele din gospodăriile lor au luat foc. Incendiul s-a produs în această dimineaţă la o clădire din curtea lui Vasile C., unde era amenajată o moară şi s-a extins la o bucătărie de vară aparţinând vecinei sale, Domnica C.. Acest lucru a fost posibil din cauza distanţei foarte mici dintre clădiri, cca. 2 metri. Extinderea incendiului a fost favorizată şi de vântul puternic. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre eveniment puţin înainte de ora 4:00. Proprietarii celor două gospodării erau îngrijoraţi că flăcările ameninţau să se extindă şi la celelalte imobile din apropiere. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul celor două anexe gospodăreşti, cât şi la acoperişuri. Incendiul a fost localizat şi stins în mai puţin de o oră. Alte două ore, pompierii au lucrat la înlăturarea efectelor. Flăcările au distrus bunurile aflate în clădirile cuprinse de flăcări, precum şi acoperişurile, pagubele fiind estimate la aproximativ 70.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a exploatării instalaţiilor electrice cu improvizaţii sau defecţiuni (cablu electric defect). Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 300.000 lei. Incendiul a fost observat cu întârziere. Intervenţia a fost îngreunată din cauza cantităţii mari de materiale combustibile care întreţineau arderea.