Ploile abundente care au căzut în ultima perioadă şi care au dus la inundarea a mii de hectare de teren agricol au provocat pagube însemnate la nivelul judeţului Botoşani. Potrivit Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală, aproape 19.000 de hectare de teren au fost distruse în procent de 30 pînă la 100%. Valoarea totală estimată a pierderilor depăşeşte uriaşa sumă de 8 milioane de lei.
Directorul acestei instituţii, Cristian Delibaş susţine că, din cadrul Direcţiei mai multe comisii de specialişti au participat la acţiunea de evaluarea a pagubelor, valoric suma acestora fiind de peste 8,3 milioane de lei noi. Problema cu care se vor confrunta sătenii a căror culturi au fost afectate este că, actuala legislaţie în vigoare nu oferă despăgubiri decît pentru terenurile agricole care au fost asigurate. Deocamdată însă, nu se ştie dacă statul va veni cu vreun sprijin financiar pentru fermierii a căror culturi au fost afectate. „
Această evaluare am transmis-o şi la Prefectură şi la minister, este urmare a inundaţiilor din 22-30 iulie. La momentul de faţă vorbim deocamdată de evaluare, nu ştiu ce se va întîmpla după, noi am înaintat cifrele astea mai departe, urmează să se ia o hotărîre la nivel naţional pentru că aceste inundaţii nu s-au întîmplat numai la Botoşani, probabil că se va lua o decizie la nivel naţional, numai cîte judeţe au fost afectate, am înţeles că din 42, 37 au fost afectate de inundaţii”, a declarat
Cristian Delibaş, director executiv DADR. Din cele aproape 18.000 de hectare de teren agricol inundate, circa 9.000 sunt teren arabil, aproape 6.500 ha păşuni şi aproximativ 3.000 fîneţe. Procentual aproape 2.000 de hectare sunt distruse în totalitate, în timp ce peste 16.000 în procent de 30 pînă la 100%. În urmă cu doi ani de zile cînd au fost înregistrate inundaţii în zona Rădăuţi Prut şi la fel au fost afectate mii de hectare de teren agricol, doar 7 fermieri au fost despăgubiţi de statul român. Aceştia aveau culturile asigurate.