Un botoșănean s-a dus la un bar să cinstească un pahar, însă aici a dat peste alte probleme.
A fost bătut chiar de barman în incinta barului, iar mai târziu în propria locuința. Scandalul ar fi pornit în realitate de la un fleac. Cel puțin din punctul de vedere al uneia dintre părțile implicate.
Un botoșănean a fost bătut atât de rău încât a rămas fără dinții din față. Totul, sub privirile neputincioase ale soției sale.
Când a scăpat din mâinile celui care l-a bătut, a depus plângere la Poliție și ulterior s-a ajuns la proces.
Agresorul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de violare de domiciliu.
În fața instanței de la Judecătoria Botoșani, botoșăneanul lovit a dat declarație cu privire la cele întâmplate.
„M-am dus la bar, am dat mâna cu barmanul însă este posibil să-l fi tras mai tare de mână. Era în stare de ebrietate, s-a enervat, mi-a tras cu capul în zona gurii, mi-a scos dinții din față.”,
a povestit bărbatul
Potrivit botoșăneanului, respectivul barman nu s-a oprit aici ci a venit și la el acasă pentru a discuta. Însă s-a lăsat din nou cu scandal.
„Îmi vorbea urât, mi-a aplicat o lovitură în zona capului. Am căzut, soția a început să țipe”, și-a mai amintit victima
Acum el cere daune morale în valoare de 8.000 de lei și daune materiale în valoare de 6.300 de lei. Instanța a dispus ca la termenul următor să fie audiați trei martori din lucrări pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024