A fost probabil una dintre cele mai frumoase parade organizate în ultimii ani pe străzile municipiului reședință de județ.
A ajutat din plin zăpada care cădea în fulgi mici peste oraș. Într-un peisaj de poveste și învăluiți de vocea blândă a Corneliei Ciobanu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, participanții s-au aliniat frumos în Piața Revoluției.
Fetele le zâmbeau larg băieților, copiii îmbrăcați în căiuți, capre sau având clopoței la glezne săreau în sus și emanau o bucurie molipsitoare pentru cei îndeletniciți doar cu privitul. Nu a contat zăpada care lua chipul apei pe mâini și fețe, oamenii râdeau din toată inima și se bucurau laolaltă de tradiția lăsată moștenire. Femei cu sacoșe în mâini stăteau țintuite și priveau în jur, fără să se îndure să plece spre casă.
Pentru că dacă din multe puncte de vedere suferim, măcar obiceiurile știm să ni le păstrăm frumos.
31 de ansambluri și formații artistice au năvălit în municipiul Botoșani. Au ajuns chiar și cei care au avut câteva ore de mers cu mașina, de prin Maramureș sau din Bacău și Neamț. Au venit toți râzând pentru parada pe care le-au oferit-o oamenilor din Botoșani care s-au aliniat de-o parte și de cealaltă pe trotuare și i-au filmat cu telefoanele.
Cei din străinătate au participat și ei la paradă prin intermediul rețelelor de socializare, LIVE-urile extinzându-se precum fulgerul printre fulgii de nea.
Îmbrăcați frumos și cu același zâmbet întins până la urechi, au fost văzuți și mai mulți primari botoșăneni care au venit să-și reprezinte mândri comuna.
Traficul a fost puține minute paralizat în centrul orașului. Însă, nimeni nu s-a supărat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024