La sfârșitul paradei, elevii au participat la un concurs de cultură generală.
Ziua de 9 mai are pentru poporul român o triplă semnificație. Pe lângă Ziua Independenței proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, dar şi Ziua Europei.
România s-a alăturat în anul 2007 unei Uniuni de state europene, care împărtășesc aceleași valori, având în centru respectul pentru demnitatea umană, democrația, statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi libertăților fundamentale.
Este necesară formarea unui comportament responsabil ca cetățeni ai Uniunii Europene; în același timp aderarea nu înseamnă pierderea identității, a obiceiurilor şi tradițiilor naționale, ci integrarea lor în diversitatea culturala a Europei unite.
Pornind de la această idee, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, au desfășurat o activitate complexă în care au fost implicați elevi din clasele a IX- a și a X- a.
Fiecare fată din clasele participante a avut de recreat o ținută tradițională din unul din statele membre UE . În ziua de 9 mai, în curtea liceului a avut loc parada costumelor tradiționale și a steagurilor statelor membre UE .
La sfârșitul paradei elevii au participat la un concurs de cultură generală pe teme de istorie, geografie, gastronomie, muzică, literatură, sport, specifice fiecărei țări membre a Uniunii Europene .
(Comunicat de presă)
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024