Într-o zi de decembrie fără zăpadă, dar pe un frig aprig, botoșănenii au ieșit parcă mai mult ca niciodată din case pentru a asista la tradiționala paradă a datinilor și obiceiurilor de iarnă.
Un eveniment care a devenit un reper în viața județului Botoșani, dar care este urmărit în fiecare an și de botoșănenii plecați peste hotare, pentru care dorul de casă, de sărbători și de cei dragi devine și mai puternic în această perioadă din an. Astfel că numeroase mesaje au venit duminică din partea celor care au putut vedea parada de datini și obiceiuri prin intermediul transmisiei live de pe pagina Botoșăneanul (video jos).
Manifestarea a debutat duminică, în jurul orei 11.00, în Piața Revoluției, acolo unde zeci de grupuri din județul Botoșani și nu numai s-au prezentat pentru a participa la cea de-a XLVII-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
În acest an, la parada tradițională au participat 33 de grupuri și ansambluri folclorice, preponderent din județul Botoșani, dar și din județele Suceava, Iași și Neamț.
Au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor județene, dar și ai comunităților participante, primari sau directori de ansambluri participând la paradă alături de ansambluri.
Botoșănenii au aplaudat, au dansat, au filmat și au fotografiat. Cu emoție, cu lacrimi în ochi, dar și cu bucuria regăsirii stării de normalitate după anii de pandemie care i-au lipsit de multe manifestări de acest fel.
Ca în fiecare an, Festivalul ”Din străbuni, din oameni buni...” a fost urmărit și de către botoșănenii plecați peste hotare, aceștia transmițând mesaje de apreciere prin intermediul transmisiei live.
Reacțiile au fost pe măsură:
”Foarte frumos, ne bucurăm ca încă se mai păstrează aceste obiceiuri, tradiții, sărbători frumoase ale tuturor românilor”,
Cristina Bursuc
”Felicitări, oameni minunați care păstrați tradițiile noastre strămoșești ale județului Botoșani”,
Liliana Cojocaru
”Felicitări! Foarte frumos! Mai avem o fărâmă de speranță că tradițiile nu mor așa ușor!”,
Lilica Hrom
”Felicitări!! Moldovenii mei iubiți, să fiți sănătoși și la pungă groși, că sunteți omenoși! Hăi, hăi, la anul și la mulți ani!”,
Rogojan Gheorghe Cecilia
Traseul a fost unul generos pentru cei care au dorit să urmărească parada: Cuza Vodă (din Piața Revoluției până la Colegiul „A.T. Laurian”) – Str. Nicolae Iorga (de la Colegiul „A.T. Laurian” până la sensul giratoriu din Str. Calea Națională) – Str. Calea Națională (de la Podul de Piatră până la Direcția Muncii) – Str. Cuza Vodă (Piața Revoluției).
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024