Coloana cu sute de persoane a pornit din fața
Consiliului Județean pe strada Marchian pe un traseu prestabilit care își are finalul la Poligonul ACR. Printre participanți s-au regăsit diverse ansambluri de muzică populară formate din copii sau adulți.
La momentul în care au pornit din Piața Revoluției o parte dintre aceste grupuri fie dansau fie cântau sau chiuiau oferind astfel privitorilor un regal popular.
”
Circa 600 de oameni, sperăm să fie un regal frumos în tradiția din județul Botoșani. Sunt invitate comune din județ și nu numai, este Maramureș, Bistrița, Olt, Suceava, Brașov, sunt cinci județe din afară și circa 26 de comune din județ care reprezintă cele trei zone etno-folclorice, Valea Siretului, Valea Prutului și Nord – Centru. Pentru fiecare zonă vom acorda câte un premiu, pentru cel mai autentic costum”, a declarat
Aurel Melniciuc, directorul Centrului de Creație.
Alaiul a fost condus de
președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu îmbrăcat și el în straie populare. El a ajuns în zonă împreună cu soția sa, Roxana Anușcă Țurcanu și copiii, parte din el cu costum popular.
”
Vreau să mulțumesc tuturor primăriilor care au răspuns pozitiv invitației noastre pentru a organiza prima ediție a Paradei Portului Popular. Vreau să reamintesc de câte ori am ocazia, o mașină, o casă, un teren, o vinzi, o cumperi dar tradiția și portul popular nu le poți vine și cumpăra, trebuie să le conservi, să le prezinți așa sunt ele pentru că România și fiecare județ cum este Botoșaniul a suferit și nu trebuie să mai sufere din acest punct de vedere”, a declarat
președintele CJ, Florin Țurcanu.
La final, după ce defilează pe străzile orașului, toate formațiile participante se vor urca pe scena amenajată la
Poligonul ACR și vor susține câte un moment artistic.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
ACUM: Piața Revoluției a îmbrăcat straie populare-FOTOGALERIE