La mijlocul lunii ianuarie, procurorii DIICOT identificau patru persoane bănuite că ar fi făcut contrabandă cu țigări. În urma descinderilor, acestea au fost arestate, pentru două dintre ele luându-se măsura de arest la domiciliu, în timp ce celelalte două au fost arestate preventiv.
Între timp, acuzații din urmă au depus nenumărate contestații pentru schimbarea măsurii luate inițial, pentru ca pe 10 februarie să primească aceeași pedeapsă ca a colegilor suspectaţi şi infracţiune și anume de arest la domiciliu.
Paradoxal, pentru unul dintre aceștia, Andrei S., din Miorcani, comuna Rădăuți Prut, măsura luată inițial de magistrați, pare să încurce însăși ancheta aflată în desfășurare. Asta pentru că bărbatul trebuie să se prezinte la sediul Judecătoriei Darabani (aflat în afara ariei de domiciliu) în dimineața zilei de mâine, 26 martie pentru un proces care are ca obiect o plângere contravențională.
Pentru a se putea deplasa la propriul proces, acesta a trebuit să solicite permisiunea părăsirii domiciliului… tot în instanță. Magistrații Tribunalului Botoșani au admis cererea acestuia pentru „permisiunea de părăsire a imobilului din localitatea Miorcani, comuna Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani pentru a se deplasa în intervalul orar 06:00 – 20:00, în data de 26 martie 2015 la sediul Judecătoriei Darabani”, potrivit sentinței publicate pe Tribunalul Botoșani.
(C.B.)
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Post scos la concurs la Teatrul Vasilache: Până CÂND se depun dosarele
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Candidatul la prezidențiale venit să adune voturi la Botoșani iese din cursă pentru o candidată
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
ULTIMA ORĂ: Valeriu Iftime anunță demiterea directorului de la Nova Apaserv
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Aproape 40 de șoferi lăsați fără permis în urma acțiunii BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024