Este noua ”suzetă” a tinerei generații, însă una cu consecințe mult mai grave și ireversibile pentru adolescenți.
Între dependența de telefon și dependența de alcool nu există nicio diferență, spun specialiștii. De aceea, în era tehnologiilor, tot mai mulți psihologi atrag atenția asupra pericolului la care sunt expuși copiii care petrec ore în șir cu telefonul în mână.
Iar efectele negative apar în dezvoltarea intelectuală și emoțională, după cum atenționează experții. Mai mult, unul dintre psihologi ajunge să vorbească despre telefonul mobil ca despre un instrument cu rol de ”suzetă”.
Copilul începe să aibă „dificultăți de a percepe informația scrisă (mai greu percep sensul textelor) și scăderea motivației de a rămâne implicat în sarcini de învățare, iar telefonul începe să aibă funcția de suzetă pentru plictiseală, dar nu instrument de soluționare a problemelor cotidiene”, spune psihologul Sergiu Toma.
Problema acestei adicții a fost abordată și de către Arhidiaconul Sorin Mihalache, în cadrul conferinței ”Părinți și adolescenți – război și pace”, susținută pe 27 noiembrie la Biserica Vovidenia din Botoșani, în urma invitaţiei preotului paroh Partenie Apostoaie.
Arhidiaconul Sorin Mihalache a punctat că, în mirajul tehnologiilor tot mai avansate, marea problemă a adolescenților este lipsa de atenție, în condițiile în care telefonul mobil a devenit principalul factor disturbator.
”Adolescenții au atenție fragmentată pentru că există telefonul mobil. Telefonul mobil este marele dușman. Nu mă lasă să mă concentrez o oră pe o activitate. Iar cercetătorii spun așa: dacă poți să citești trei ore e mai tare decât să citești de trei ori câte o oră. E mai puternic efortul pe care îl faci în trei ore, dar beneficiile sunt mai mari. Dacă după o oră fac o pauză, când reiau activitatea o iau de la zero. Diferența este foarte mare. Iar marea provocare a adolescenților este că ei nici măcar jumătate de oră nu lucrează fără pauză, pentru că telefonul mobil, internetul, televizorul îi împiedică să fie atenți”,
arhidiacon Sorin Mihalache
Asta deși tinerii de astăzi, spun cercetătorii, sunt mai inteligenți decât erau părinții la vârsta lor.
”Dar dvs., tinerii, aveți piedica aceasta de a nu avea voință, nu aveți capacitate de concentrare, și asta din cauza acestui paralelipiped. Cercetătorii în tehnologie digitală, specialiștii în pedagogie, spun că aici, în acest dispozitiv, este cea mai puternică ispită sensibilă din istoria lumii”,
arhidiacon Sorin Mihalache
Pentru că – a continuat părintele Mihalache – telefonul mobil oferă orice vrei să vezi, oricând vrei să vezi, oricât de mult vrei să vezi, oricât de repede vrei să vezi, oriunde ai fi, gratuit.
”Niciodată oamenii nu au avut acces să primească orice, oricât, oriunde, ori de câte ori vrei, oricât de repede, gratuit. Niciodată. Și este foarte greu să reziști acestei tentații”,
arhidiacon Sorin Mihalache
Dacă în trecut, ca să mergi la film trebuia să aștepți ziua de sâmbătă, trebuia să te îmbraci frumos, să mergi în oraș, să iei bilet, al doilea film nu îl mai vedeai pentru că nu aveai bani...
”...astăzi toate cinematografele sunt pe telefon, dacă vreau pot să văd un film de zece ori, fără să plătesc. Cinematograful este în buzunarul meu, discoteca este în buzunarul meu, prietenii sunt în buzunarul meu. Este foarte greu să merg cu ispita după mine și să nu cad. Cum arată un bețiv dacă barul e la trei km de casa lui și cum arată un bețiv dacă barul e în curtea lui? E diferență foarte mare. Dar cum arată bețivul dacă dimineață când se trezește cineva îi vine cu tava la nas și spune: vrei o țuică? Avem 40 de feluri de băutură aici, de care vrei? Omul se luptă și spune ”nu”, se ridică să plece la muncă. Nu e de ajuns, căci ispita vine după el, cu păhărelele la nas, de dimineață până seara. Cine rezistă la o asemenea ispită? Nimeni! Noi avem ispita cu noi de dimineață până seara, cum să nu deschizi telefonul?”,
Soluția este la îndemâna fiecăruia, spune părintele Mihalache, dar este foarte greu de îndeplinit: ”Ignorați telefonul!”
Specialiștii spun că este mai ușor să fii neutru, dar că ai nevoie de mai multă energie psihică ca să ignori. Oamenii care ignoră sunt mai puternici decât aceia care nu ignoră.
”Dvs. trebuie să ignorați telefonul mobil ca să puteți face ceva. Capacitățile noastre de dezvoltare sunt formidabile, sunt enorme. Noi putem face lucruri ieșite din comun. Divertismentul este atât de puternic, dar el poate fi ținut sub control”, a punctat părintele Sorin Mihalache.
”Știți care este drama? Creșteți și nu știți ce daruri aveți pentru că nu v-ați antrenat niciodată. Telefonul nu vă lasă să vă antrenați. Drama este că murim și nu știm ce am avut în noi. Unii stau cu aurul în buzunar și se plâng că nu au ce mânca. Dar ei nu s-au căutat în buzunare, să vadă care sunt resursele noastre”.
Problema pornește, însă, tot din familie. De la părinții care își ”înarmează” copiii cu tehnologie.
”Cum poți să lași unui copil de 12 ani un telefon mobil pe mână? E ca și cum ai deschide cămara cu bomboane și îi spui: de aici poți să iei ce vrei tu, dar nu lua decât una pe zi. Dacă îi lași unui copil atâtea bomboane el va mânca încontinuu. Apoi are probleme serioase. Copilul nu poate spune stop, nici noi, adulții, nu putem spune stop de multe ori”,
arhidiacon Sorin Mihalache
Desigur, un copil poate avea acces la telefonul mobil. Dar ”îi pun limită de timp, îi pun programe, filtre, blochez, altfel l-am distrus”, spune părintele, oferind apoi imaginea acestei grave adicții care se creează în copii:
”Nu este nicio deosebire între impactul telefonului mobil asupra creierului și impactul alcoolului asupra creierului. Ambele adicții sunt identice din punct de vedere chimic. Ați văzut vreo școală serioasă care să le spună copiilor: dragilor, dacă vreți în timpul orelor să fumați puteți să o faceți? Nici cele mai joase spețe de școli nu permit așa ceva. Dar ați văzut școli care permit copiilor ca în timpul orei să stea cu telefonul deschis? E același lucru. Ca și cum ai spune: bea cât vrei, fumează cât vrei. Asta înseamnă iresponsabilitate. Iar societatea nu ne pregătește pentru așa ceva. Este datoria noastră să ne informăm pentru asta”,
a încheiat arhidiaconul Sorin Mihalache.
(Foto: jw.org)
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024