Cercetările privind elucidarea tâlhăriei de 37.000 de euro nu se opresc odată cu trimiterea dosarului în instanţă. În afară celor nouă persoane date în judecată pentru implicarea în jaful din 28 decembrie sau pentru legături ulterioare cu acesta, altele continuă să facă obiectul unor cercetări pentru fapte comise după ceea ce s-a întâmplat în apropiere de staţia Rompetrol spre sfârşitul anului trecut.
Unul dintre dosarele disjunse din cel principal îl priveşte pe Ioan Romaşcanu, care este anchetat sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. Dosarul său se află în faza actelor premergătoare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. Cel în cauză ar fi încercat să mintă procurorii şi poliţiştii care au cercetat tâlhăria. La început, într-o discuţie liberă, acesta ar fi declarat anumite lucruri, pe care atunci când i s-a cerut să le scrie nu le-a mai redat. Atitudinea sa i-a supărat pe anchetatori.
„Iniţial ne-am rugat noi de el să dea declaraţii. După ce l-am reţinut pe Aurel Fediuc de trei ori ne-a transmis prin partea vătămată că vrea să dea declaraţii”, a afirmat
Dragoş Bujoreanu, procurorul care a anchetat jaful din decembrie. Una dintre cheile dosarului se afla la Romaşcanu deoarece acesta a fost cel care în propria casă a mediat la scurt timp de la tâlhărie o întâlnire între Costel Jitariuc şi Aurel Fediuc în care a încercat se pare să îi convingă să cadă la o înţelegere. Tentativa a eşuat şi potrivit procurorului iniţial Ioan Romaşcanu a evitat să fie citat ca martor, astfel încât anchetatorii au ajuns să se deplaseze acasă la acesta ca să îl convingă să dea declaraţii.
Şanse mari să scape de acuzaţie
Cum procurorul Dragoş Bujorean s-a întors la Suceava, localitate în care îşi are domiciliul, dosarul privind mărturia mincinoasă a fost preluat de un fost coleg de la Botoşani. Mărturia mincinoasă face parte din infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei. Potrivit articolului 260 din Codul Penal, fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Totuşi, la acelaşi articol se arată că fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia. Ori Ioan Romaşcanu a revenit asupra declaraţiei în care „uitase” anumite lucruri şi a redat fidel derularea evenimentelor, lucru care probabil îl va absolvi de aplicarea primului alineat.
CITEŞTE ŞI:
Jaful de 37.000 de euro : Întâlnire de gradul 0 „Lulu” Romaşcanu – Aurel Fediuc
EXCLUSIV : Patronul de la Lebăda rupe tăcerea într-o scrisoare incendiară - CITEŞTE-O