Patru ar fi fost numărul liberalilor care au obţinut numărul maxim de voturi, 28, la şedinţa Comitetului Judeţean Executiv în care s-au stabilit cele 15 persoane care vor intra în faza finală de desemnare a candidaţilor la alegerile parlamentare.
După cum v-am informat vineri în premieră, unul a fost Gabriel Alecsandru, fost lider al Tineretului Democrat Liberal. Al doilea este primarul comunei Dângeni, care, deşi a fost ultimul intrat în cursă a reuşit să ia faţă tuturor parlamentarilor. Şi aceasta pentru că nici un senator sau deputat nu a reuşit să adune toate voturile.
“Mulţumesc colegilor din partid pentru numărul maxim de voturi pe care l-am primit şi pentru faptul că au înţeles să susţină un primar în funcţie care să poată reprezenta în cunoştinţă de cauza nevoile comunităţilor din teritoriu. Acest vot mă onorează, dar mă şi obligă să fiu mult mai serios şi implicat! Mulţumesc organizaţiilor locale şi tuturor aleşilor locali!”,
Cătălin Rotundu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL Botoşani.
Acesta a adăugat că el şi aleşii locali îşi doresc o campanie civilizată şi a făcut un apel la responsabilitate şi credibilitate.
Ceilalţi doi PNL-işti cu număr maxim de voturi nu sunt cunoscuţi nici măcar de toţi membrii CJEx fiindcă, după ce au început să se citească rezultatele şi s-au văzut surprizele, hârtia cu voturile a fost luată rapid de conducerea organizaţiei. Cert este că nici Cristian Achiţei, unul dintre cei văzuţi ca favoriţi să prindă un loc eligibil, nu a adunat numărul maxim de voturi, având totuşi unul împotrivă.
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024