Partidul România Mare, care la începutul anilor 2000 era a doua cea mai mare formațiune politică din țară, are un nou președinte la Botoșani. În această funcție a fost numită Daniela Roșu, fost consilier municipal în precedenta legislatură.
Decizia a fost semnată chiar de Victor Iovici, președintele PRM și survine plecării fostului lider al filialei, Valeriu Apetrei, la SOS România.
Operațiunile de predare – primire s-au efectuat și principala activitate derulată în filială este aceea de strângere a semnăturilor pentru candidaturile la alegerile din 9 iunie.
Daniela Roșu, președinte PRM Botoșani
”Chiar dacă suntem puțini, suntem în grafic cu toate activitățile electorale. M-au sunat președinți de organizații din județ spunându-mi că ei sunt în continuare membri, vor să rămână și vor să facem treabă în campanie”
De profesie jurist, activează în prezent ca inspector la Direcția de Sport și Agrement, iar în trecut, printre altele, a fost auditor public și apoi manager de proiecte la Zona Metropolitană.
Daniela Roșu, președinte PRM Botoșani
”Obiectivul meu este să constitui organizații în tot județul, în fiecare municipiu, oraș și comună, luând legătura cu membrii vechi și încercând să atrag membri noi, de calitate, cu pregătire profesională, care să corespundă pentru eventuale funcții în instituțiile statului”
A precizat că România Mare mai are la Botoșani în jur de 10 aleși locali.
Daniela Roșu a devenit consilier local în 2019 din postura de supleant pe lista depusă de PSD la alegerile din 2016, formațiune de care s-a separat spre sfârșitul mandatului.
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024