Compania, cu locație deschisă și la Botoșani devine al treilea jucător din economie care sare de acest prag după producătorul auto Dacia şi grupul austriac OMV Petrom.
Lanţul german Kaufland, liderul comerţului alimentar din România, a terminat anul trecut cu afaceri de 10,1 miliarde de lei, cu 4% mai mari decât în 2016, potrivit datelor Ziarului Financiar.
Kaufland îşi consolidează astfel poziţia de lider al comerţului alimentar local, fiind singurul jucător din domeniu care a reuşit să obţină afaceri ce trec de pragul de 10 mld. lei. De altfel, în economie mai sunt doar două grupuri care au reuşit această performanţă: producătorul auto Dacia şi grupul OMV Petrom. Austriecii de la OMV au două companii cu afaceri peste acest prag - OMV Petrom SA (producţia) şi OMV Petrom Marketing (benzinăriile).
Evoluţia pozitivă a consumului şi a economiei în ansamblul său, precum şi expansiunea, deşi într-un ritm mai puţin alert, au menţinut afacerile Kaufland pe un trend ascendent.
Compania a deschis anul trecut 4 magazine permanente şi unu temporar, cel mai puţin alert ritm de expansiune de la intrarea pe piaţă. Retailerul va apăsa pedala de acceleraţie în 2018 când sunt bugetate zece deschideri din care deja trei au fost operate în primele două luni din an. Retailerul urmează să ajungă astfel la 126 de magazine pe formatul hipermarketuri cu preţuri mici.
Pe fondul unei expansiuni accelerate în acest an, Kaufland şi-a bugetat în acest an o creştere de două cifre. Avansul vine în contextul în care în primele luni din an businessul a mers bine, fără să simtă efectele revoluţiei fiscale. Astfel, consumul şi-a continuat galopul din ultimii doi ani.
Conform datelor, consumul a crescut în prima lună din an cu 11,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2017. Ianuarie 2018 a fost cea de-a şaptea lună consecutiv când cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator pentru consum - a crescut cu peste 10%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Kaufland nu este singurul care a simţit efervescenţa consumului, şi alte lanţuri precum Carrefour şi Lidl anunţând creşteri de business. Cele trei reţele sunt cei mai mari jucători din comerţul alimentar, cu afaceri cumulate de 24-25 miliarde de lei, potrivit estimărilor ZF. Tot comerţul alimentar este evaluat la circa 90 miliarde de lei, potrivit estimărilor ZF.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024