Aproape 170 de botoşăneni au solicitat săptămîna trecută eliberarea de paşapoarte biometrice şi doar 35 au optat pentru cele temporare.
Deşi ard la buzunare din cauza taxei mai mari, faţă de alte judeţe unde era înregistrat un paşaport biometric la două temporare numărul botoşănenilor care doresc astfel de acte de identitate necesare ieşirii din ţară este unul semnificativ.
Noul tip de act pentru călătoria în străinătate costă 260 de lei, se emite în 20 de zile şi este valabil cinci ani. În paralel se va continua şi eliberarea paşapoartelor pe model vechi, care costă 100 de lei, se predau şi în cîteva ore, dar expiră după un singur an. Cetăţenii au posibilitatea să opteze între cele două formaturi, în cazul în care sunt nevoiţi să iasă din ţară urgent.
Au apelat în această săptămînă la Serviciul de Paşapoarte un număr de 202 persoane, în timp ce
în cea precedentă numărul solicitărilor a fost de aproape 400. Taxele pentru eliberarea paşapoartelor au fost în această săptămînă in cuantum de aproape 47.000 de lei.
“
Am avut solicitări pentru paşapoarte biometrice, se pare că botoşănenii sunt interesaţi de aceste acte electronice, care prezintă circa 50 de măsuri de siguranţă faţă de circa 30 cît prezintă cele vechi, şi chiar dacă sunt nevoiţi să aştepte 20 de zile, ei pot opta pentru un al doilea paşaport temporar în paralel, am avut chiar şi preoţi care şi-au făcut paşapoarte biometrice”, a declarat
Viorel Gaidur, director coordonator Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa si Eliberarea Paşapoartelor.