Documentul în format electronic este alernativa care vine în ajutorul cetăţenilor, mai simplu şi mai rapid, evitând aglomeraţia, cozile şi revenirea către instituţia responsabilă.
Din ce în ce mai multe instituţii au adoptat deja de ceva vreme măsuri care să promoveze prestarea serviciilor într-un sistem digitalizat, format cu scopul de a scurta timpul de aşteptare, fie că e vorba de verificarea unor documente sau de o programare online.
Pe lângă alte structuri din judeţ, Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte (SPCP) Botoşani integrează această opţiune inovativă pentru cetățenii care se prezintă la ghișeu.
În acest fel, eliberarea unor documente personale, achitarea unei taxe sau timpii de aşteptare pot fi eficientizaţi la maxim prin platformele online puse la dispoziţie de către Direcţia Generală de Paşapoarte.
,,Începând cu data de 18 decembrie 2023, Direcţia Generală de Paşapoarte cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne a operaţionalizat pe platforma hub.mai.gov.ro serviciul de notificare a cetăţenilor prin SMS cu privire la momentul în care paşaportul simplu electronic este recepţionat la ghişeele Serviciilor Publice Comunitare de Paşapoarte sau la Misiunile Diplomatice, Oficiile Consulare ale României. O facilitate deosebit de importantă şi atractivă pentru cetăţeni pentru că în momentul în care noi am recepţionat paşaportul în ghişeu, persoana primeşte un SMS, se poate prezenta la nivelul Serviciului și își poate organiza călătoria sau celelalte aspecte legate de utilizarea pașaportului, foarte util.”
com. şef, Alin Popovici Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani.
De asemenea, timpul de așteptare este unul foarte scurt, mai ales dacă persoanele prezente la SPCP au făcut înainte o programare pe platforma unică realizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, unde se poate selecta judeţul dorit în vederea depunerilor de documente, indiferent de domiciliu.
,,Anul trecut, media anuală a fost maxim, la nivel de ţară de 2 – 2,5 zile lucrătoare de la momentul preluării cererii până la momentul ajungerii paşaportului în ghişeu. Cel mai scăzut nivel a fost în perioada octombrie - noiembrie, când am avut şi 1,8 zile. Deci aproape în două sau maxim trei zile, paşaportul ajunge. Termenul asumat este de cinci zile lucrătoare, de livrare a paşaportului. Comparativ cu prevederile legale, stăm foarte bine, sub termenul de 15 zile lucrătoare, noi suntem la cinci zile.”
com. şef, Alin Popovici Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani.
Mai mult decât atât, mai există unele avantaje legate de aspectele care impun conceperea unui paşaport nou sau refacerea unuia.
,,La nivelul Direcţiei, noi vrem să vindem produsul – paşaport electronic, deoarece o problemă pentru obţinerea vizei pentru Statele Unite ale Americii este ponderea numărului de paşapoarte simple temporare din totalul paşapoartelor emise. Cu cât scădem mai mult acest număr de paşapoarte simple temporare, cu atât îndeplinim acest obiectiv de obţinere a vizei pentru Statele Unite. Vrem să vindem produsul – paşaport electronic, deoarece persoanele nu mai vin an de an la nivelul Serviciilor, ci vin la trei, cinci sau zece ani (din 2018 pentru adulţi). Automat degrevăm mult Serviciile Publice Comunitare. Pentru obţinerea unui paşaport simplu electronic avem şi avantaje în punctele de trecere ale frontierei aeriene când self controll-ul (eng. control automat) se realizează şi nu mai stăm la rând. Putem călători în toate statele lumii.”
com. şef, Alin Popovici Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani.
Un alt avantaj ce ţine de programarea online este faptul că cetăţenii care au venit în cadrul Serviciului fără a avea o programare, o pot face chiar atunci în limita locurilor libere. În cazul unui loc liber, programarea se va lua în calcul cu 30 de minute înainte de ora disponibilă afişată în platformă.
De asemenea, serviciile digitale uşurează pe deplin munca cetăţenilor, dar şi a personalului din cadrul Serviciilor Publice Comunitare.
,,S-a operaţionalizat procedura de achitare a taxei prin ghişeul.ro, cetăţeanul nu mai trebuie să ne prezinte hârtia. Persoana ne prezintă fişierul pdf, noi îl listăm, noi îl verificăm. Am operaţionalizat şi acest sistem de notificare prin SMS care este o continuare a sistemului de verificare a statusului online, dar prin acest sistem de notificare, cetăţeanul ştie în timp real ce s-a întâmplat cu paşaportul şi poate veni să-l ia.”
a mai declarat şeful SPCP Botoşani.
Astfel, alternativa care pune tehnologia în faţă este una utilă şi accesibilă tuturor cetăţenilor care doresc sa facă sau să refacă documentul pentru călătorie.
(Sursă foto: Unsplash)
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024