Sâmbătă, 16 mai 2015, Botoșaniul, asemenea întregii Europe, celebrează unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, Noaptea Muzeelor.
Și anul acesta vor fi deschise porțile Muzeului de Istorie și ale Muzeului de Etnografie , între orele 18.00 – 24.00, oferind publicului nu numai posibilitatea vizitării gratuite a expozițiilor de bază, ci și spectacole, ce se vor desfășura în ambele locații.
La Muzeul de Istorie vor evolua:
- asociația Culturală ”Vis de Artist”, la orele 18.30,
- formația ”Joyful” Vârfu Câmpului, la orele 19.00,
- corul de bărbați al orașului Flămânzi, la orele 19.30,
- corul ”Enesciana”, la orele 20.00,
- duetul ”Accordo”, la orele 20.30
- ”Art Trio”, la orele 21.00, iar la Muzeul de Etnografie, începând cu orele 21,00:
- cursanți ai Palatului Copiilor Botoșani, ce activează în cadrul secțiilor ”Dansuri populare” și Instrumente muzicale tradiționale”: Formația de dans popular ”Voinicii”, Vlad Baciu, Prodan Ștefan, Ana – Maria Pușcașu, Alexandru Siminiceanu, Maria Strungaru,
- ansamblul folcloric ”Hermes”: grupuri vocale de fete, de băieți, mixte, formație de dansuri populare,
- elevi ai Școlii Gimnaziale nr.10 Botoșani: Formația de dansuri populare ”Hora”, Funduianu Marena, solist vocal
- corul bărbătesc al orașului Flămânzi.
”Vă așteptăm, așadar, sâmbătă seară, să descoperiți Botoșaniul muzeelor!”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.
[[galerie-foto]]
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024