A fost la un pas de a rămâne fără nici un ban pe card, toată pățania având loc în miezul nopții trecute.
Medicul Elena Cardaș, din Botoșani, a povestit în această dimineață cum a fost la un pas de a rămâne ”săracă lipită pământului” după ce a fost victima unui atac al hackerilor.
A povestit întreaga aventură tocmai pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la astfel de situații.
”Vreau să învățați din pățania mea. Suntem într-un război cibernetic și informatic. Spre miezul nopții am început să primesc mesaje pe telefon. Erau de la banca unde am cardul. Nu vreau să vă panicați, dar vă spun din experiența mea. Banca mă anunța că de pe cardul meu se fac tranzacții în dolari, euro, în diferite valute, pe diferite companii, magazine, nu era ceva românesc. Banca mă avertiza că mi se blochează cardul dacă eu nu confirm. Tranzacțiile erau făcute la minut, peste 100 de tranzacții într-un minut. Am intrat în panică pentru că pe card erau banii mei de cheltuială, toate economiile mele”,
medicul Elena Cardaș
Prima reacție a fost să intre pe aplicația de telefon, de unde a sunat la numărul de urgență.
La 12 noaptea la o bancă îți răspunde un robot, dar medicul a insistat și a reușit să intre în legătură cu un operator care i-a confirmat că a intrat un hacker în cardul său.
”Am reușit să blochez cardul și contul. Am dormit liniștită, dar din experiența mea vă spun să aveți grijă de carduri. Eu sunt pățită și realizez că în acest război se poate întâmpla orice. Primul meu gând e că sunt hackeri ruși… Asta am pățit, dar dacă banca nu era vigilentă eu astăzi nu mai aveam nici un ban în cont, eram săracă lipită pământului, ceea ce nu doresc la nimeni. Vă rog, grijă mare de dvs., de banii dvs., e război”,
medicul Elena Cardaș
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024