Săptămânal în atenţia inspectorilor muncii ajuns în jur de 15 reclamaţii din partea unor salariaţi botoşăneni care provin din mediul privat şi care se plâng de faptul că nu sunt plătiţi de patron. După ce muncesc şi câte două luni în unele cazuri, botoşănenii sunt lăsaţi cu ochii în soare şi nu îşi mai primesc retribuţiile financiare.
Motiv pentru care se adresează Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru a li se face dreptate. „
Cam 90% din sesizările care le fac salariaţii sunt cu privire la neplata drepturilor salariale sau neplata la timp. Noi efectuăm control la societatea respectivă, încheiem act de control după ce verificăm că într-adevăr se confirmă că respectivul angajator este restant în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale, prin verificarea statelor de plată evident, acum dacă cineva semnează în fals nu mai este de competenţa noastră”, a declarat
Leonard Kohut, inspector şef adjunct ITM. În cazul în care salariaţii sunt determinaţi să semneze statele de plată dar nu îşi primesc ulterior salariile, inspectorii muncii îi îndrumă spre instituţiile abilitate în a efectua verificări pe această linie. Acolo unde se constată că drepturile salariale nu au fost achitate, reprezentanţii ITM dispun măsuri cu caracter permanent de achitare a acestora, cu termene precise de realizare. În cazul în care angajatorul refuză să îndeplinească măsurile impuse, riscă amendă între 5.000 şi 10.000 de lei.