Apărătorul ploieștenilor a oferit prima reacție după înfrângerea de pe teren propriu cu FC Botoșani, un meci care s-a terminat cu un scor de 1-2, în defavoarea echipei Petrolul.
Papp a avut un discurs dur la finalul partidei. A explicat faptul că echipa sa a fost penibilă, iar pentru Petrolul urmează două „finale” pentru a evita retrogradarea. Papp a adăugat faptul că suporterii sunt îndreptățiți să fie nemulțumiți, ținând cont de parcursul echipei din ultimele partide, potrivit gsp.ro.
„Cu toții suntem vinovați, am fost penibili ca să spun așa, dar trebuie să mergem înainte, să uităm ziua de azi, ne așteaptă două meciuri cruciale, două , avem noroc că încă suntem destul de bine ca punctaj. Nu pot să zic că situația e foarte critică, dar ne jucăm cu focul.
Am făcut greșeli pe care n-ar trebui să le facem, uite că s-a întâmplat și suntem în situația asta, din păcate. Trebuie să o scoatem la capăt, să fim bărbați, o jucăm până la capăt. Nu știu ce să zic despre public, cred că are tot dreptul să fie nemulțumit pentru că dacă privim meciurile de acasă n-am prea câștigat și e normal să-i irite. Ei iubesc foarte mult această echipă, și noi ne dorim să ne salvăm, mai ales în anul centenar.
Trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ și să adunăm puncte în ultimele două etape”, a declarat Papp, la Orange Sport.
Petrolul are emoții în legătură cu evitarea retrogradării, cu două etape înainte de finalul sezonului.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024