Penitenciarul Botoșani va construi un nou corp de clădire care va avea 80 de locuri de deținere.
Consilierii județeni au votat proiectul de hotărâre privind „exprimarea acordul de vecinătate în vederea derulării investiției „Pavilion nou de detenție (C) cu 80 locuri de detenție, punct primire deținuți și post control NR. 2 la Penitenciarul Botoșani”, la imobilul situat în municipiul Botoșani, str. I. C. Brătianu nr.118, identificat prin Cartea funciară nr. 56225 – UAT Botoșani.”
Acordul de vecinătate al autorității publice județene s-a solicitat deoarece Județul Botoșani deține un imobil compus din clădiri și teren în care își desfășoară activitatea Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati”.
„Pentru derularea investiției menționate Penitenciarul Botoșani a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism prin care s-a prevăzut obținerea unor avize sau acorduri specifice precum și acordul în formă autentică a vecinilor conform prevederilor articolului 612 din Codul Civil referitor la distanța minimă între construcții.
Pentru crearea și delimitarea zonei de siguranță a obiectivului și a șantierului se va realiza o împrejmuire provizorie care se va limita la 2 metri față de limita de proprietate, pe terenul Secției de Psihiatrie”
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Proiectul a fost votat de către toți consilierii județeni prezenți la ședință nefiind discuții.
NOAPTEA TRECUTĂ: Casă mistuită de flăcări într-o gospodărie din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Mașină răsturnată pe un drum din județ: Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Apare o nouă monedă: Banca Națională o lansează luni
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Polițiștii locali au fost puțin prin piețe și au amendat 20 de producători agricoli
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile