Preşedintele interimar al Partidului Conservator s-a arătat nemulţumit de faptul că demersurile sale făcute la Primărie de a beneficia de un sediu în care să funcţioneze organizaţia au rămas fără ecou. El susţine că a făcut o adresă către municipalitate în acest sens şi chiar a purtat o serie de discuţii cu primarul, însă fără nici un rezultat. „
Noi suntem pasaţi, asta e maniera în care au înţeles autorităţile locale ca să ne trateze, noi avem adresă făcută din partea acestui comitet statutar constituit. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că acesta este sediul nostru, 10 mp, ţinem şedinţele aici. Am rugat să ni se dea un sediu la etajul doi acolo unde a fost biroul primarului pînă acum vreo lună şi jumătate şi tot aşteptăm”, a declarat
Paul Onişa, preşedinte PC. Conservatorul botoşănean a mai afirmat că, potrivit legii municipalitatea este nevoită să le pună la dispoziţie un sediu asemenea celorlalte formaţiuni politice, care îşi desfăşoară activitatea în zonă centrală şi sunt uşor de identificat. „
Suntem plasaţi în „incubatorul de afaceri”, în acest incubator începem să ne simţim chiar foarte bine şi o să demonstrăm că o să ne înmulţim foarte mult, vom profita de această denumire de incubator, organizaţia PC plasată în acest incubator va da pui foarte mulţi şi nu numai pui, va da rezultate remarcabile în plan politic la Botoşani şi nu mărimea sediului sau mărimea partidului, valoarea partidului este dată de valoarea oamenilor. Dacă doreşte cineva de la Primărie să ne ia jumătate şi din acest spaţiu noi nu ne vom supăra, poate să o facă noi vom exista ca şi organizaţie ”, a mai spus
Onişa.