Liderul de la municipiu al tinerilor din PDL respinge orice acuzaţie privind traficul de femei. El susţine că nu s-a ocupat niciodată de aşa ceva, dar că, dacă de la partid i se va cere, va demisiona din funcţia pe care o ocupă.
“Eu sînt nevinovat, o să demonstrez lucrul acesta”, a spus
Marian Verenciuc pentru
Botoşăneanul.ro. Potrivit acestuia, cercetările în cazul său au început în urmă cu aproape şase ani, faptele de care este acuzat s-ar fi apropiat de prescriere şi de aceea
“anchetatorii au încercat să ţeasă un dosar”. Junele democrat-liberal a evitat să dea mai multe detalii despre dosar, recomandîndu-ne să ne adresăm unei case de avocatură care îl reprezintă.
“Riscurile politice mi le asum”, a încheiat
Marian Verenciuc. El a adăugat că va da statul în judecată pentru acest dosar.