Consiliul Județean Botoșani a stabilit data la care vor începe lucrările pe cele două loturi din Drumul Strategic adjudecate. Este vorba de miercuri, 12 mai 2021.
„Așa cum am promis, lucrările vor demara cât de repede posibil. Termenul la care va fi emis de către dirigintele de șantier ordinul de începere a lucrărilor este foarte strâns, dar reprezentanții firmelor care și-au adjudecat licitațiile au înțeles mesajul nostru și grăbesc toate procedurile care țin de dumnealor ca să se poată demara lucrările cât mai repede posibil. Au fost deja în teren, au identificat locurile pe care își vor face organizările de șantier, au luat contact cu primăriile pentru a obține avizele necesare, iar pe data de 12 mai vom face predarea de amplasament. De asemenea, Consiliul Județean a înștiințat dirigintele de șantier, proiectantul, primările și inspectoratele județene de construcții din Botoșani și Iași despre data pe care am stabilit-o pentru începerea lucrărilor. Am plătit taxele necesare, astfel încât lucrările să poată demara cât mai urgent”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările vor începe cu organizarea de șantier, fază care este inclusă în graficul prevăzut de contract.
În ceea ce privește lotul 2 al Drumului Strategic, specialiștii Consiliului Județean au trimis Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor toată documentația necesară pentru ca magistrații să se poată pronunța cu celeritate.
„Am solicitat judecarea în regim de urgență pentru că nu vrem să punem în pericol acest proiect vital pentru județ. Sperăm să avem o sentință în scurt timp și lucrurile să intre într-un făgaș normal”,
a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Reamintim că vineri, 23 aprilie, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, și reprezentanții asocierilor de firme care au câștigat licitațiile pe loturile 1 și 3 ale Drumului Strategic au semnat contractele de lucrări pentru modernizarea a 56 de kilometri de drum județean.
Pe lotul 1, în lungime de aproximativ 30 kilometri, care este format din tronsonul Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași și tronsonul Dângeni – Mihălășeni, lucrările de modernizare vor fi efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest. Valoarea contractului cu tot cu TVA este de 112,4 milioane de lei.
Lotul 3, în lungime de aproximativ 26 de kilometri, pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni, va fi modernizat de asocierea formată din Frasinul și Dimex 2000 Company. Valoarea contractului cu tot cu TVA este de aproximativ 103 milioane de lei.
Valoarea totală a proiectului, care include și lotul 2, dar și celelalte cheltuieli generate de proiect – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei. Din această sumă, contribuția CJ este o treime, mai exact 158 milioane lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile