Anunțul a fost transmis de către reprezentanții Penitenciarului Botoșani pe una dintre rețelele de socializare.
„Bine pregătiți, motivați, dedicați profesiei și statutului, încă 8 colegi au pășit alături de noi ca polițiști de penitenciare definitivi, începând cu data de 16 mai 2024.
Ceremonia depunerii jurământului a reprezentat un moment solemn în viața tinerilor noștri colegi, moment în care s-au angajat să manifeste loialitate față de lege, să manifeste respect față de drepturile omului și să își îndeplinească profesia cu responsabilitate, integritate și profesionalism.
«Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu»."
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile